Redactia.ro

Trump atacă dur Europa în Congres: „Plătesc mai mult pe gaze și petrol rusesc decât pentru Ucraina”

Donald Trump, atac dur la adresa Europei în Congres

Congresmanul care a fost evacuat din Camera Reprezentanților la începutul discursului lui Trump, pentru că fluiera și huiduia, este democratului Al Green, ales din statul Texas.

Green, în vârstă de 77 de ani, se sprijină pe un baston și este cunoscut pentru pozițiile sale vehemente anti-Trump.

Președintele Camerei, Mike Johnson, aflat în spatele lui Trump, pe locul din stânga, l-a mustrat verbal pe Green înainte de a solicita intervenția agenților de ordine ai Capitoliului, care l-au escortat pe Green din Cameră.

Green reprezintă al nouălea district din Texas și este la al 11-lea mandat în Congres, fiind ales pentru prima dată în anul 2012.

Cum și-a încheiat Donald Trump discursul

„Dragi americani, pregătiți-vă pentru un viitor incredibil pentru că epoca de aur a Americii doar ce a început și va fi ceva ce nu a mai fost văzut vreodată,” și-a încheiat președintele american discursul în Congres.

Trump critică Europa și susține că Zelenski a solicitat reluarea negocierilor și semnarea unui acord pentru minerale

„Lucrez să închei conflictul sălbatic din Ucraina. SUA au trimis sute de miliarde pentru susținerea Ucrainei, fără securitate… Vreți să o continuăm pentru încă cinci ani? Pocahontas spune da. 1000 de oameni sunt uciși în fiecare săptămână, tineri ruși și tineri ucraineni, nu-s americani, dar nu vor să oprim. Între timp, Europa a plătit mai mulți bani cumpărând gaze și petrol rusesc decât au cheltuit pentru a ajuta Ucraina. Au cheltuit doar 100 de miliarde, iar noi avem un ocean care ne separă, ei n-au. Dar ne înțelegem bine cu ei și multe lucruri bune se întâmplă.

Am zis să egalizăm. Astăzi am primit o scrisoare importantă de la președintele Zelenski. Spune că e pregătit să vină cât mai repede la masa negocierii pentru a avea o pace durabilă. Ne-a spus că apreciază cât de mult au ajutat SUA Ucraina și a spus că e pregătit să semneze acordul pentru minerale. Am avut discuții simultane și cu Rusia și am primit semnale puternice că sunt pregătiți pentru pace. Nu e frumos?”

N. red. – „Pocahontas” este apelativul folosit de Donald Trump pentru a o desemna pe senatoarea democrată Elizabeth Warren, un susținător al suveranității Ucrainei și al ajutorului militar american.

„Echipa mea și cu mine suntem pregătiți să lucrăm sub conducerea puternică a președintelui Trump și să obținem o pace durabilă. Suntem recunoscători pentru cât de multe a făcut America ca să ajute la păstrarea suveranității și independenței Ucrainei. În ce privește acordul pentru minerale și securitate, Ucraina este pregătită să o semneze oricând vă este dumneavoastră convenabil” – acesta ar fi conținutul scrisorii pe care președintele ucrainean a trimis-o lui Donald Trump, conform președintelui american, transmite antena3.ro.

Trump, mesaj pentru Groenlanda

„Am un mesaj și pentru poporul grozav al Groenlandei – Vă susținem cu fermitate dorința de a vă stabili propriul viitor, iar dacă veți alege, vă primim cu bucurie în Statele Unite ale Americii. Avem nevoie de Groenlanda pentru securitate internă și internațională. Cred că o să obținem Groenlanda, într-un fel sau altul. Vă vom face mai sigur, vă vom face bogați și, împreună vom aduce Groenlanda pe niște culmi pe care nu le credeați posibile. E o populație mică și un teritoriu mare.”

SUA vor „redobândi” Canalul Panama

„Pentru a ne crește securitatea națională, administrația mea va redobândi Canalul Panama. Companii americane au anunțat deja că vor cumpăra ambele porturi din jurul Canalului Panama și alte lucruri. Canalul a fost construit de americani pentru americani nu pentru alții.

(…)

A fost predat de administrația Carter pentru un dolar. Nu vi l-am dat vouă, China, ci l-am dat Panamei, iar acum îl luăm înapoi. Marco Rubio se va ocupa de asta, succes, Marco! Iar dacă lucrurile nu vor merge bine, știm pe cine să dăm vina.”

Cel mai lung prim discurs al unui președinte în fața Congresului

Donald Trump stabilește un nou record pentru cel mai lung prim discurs susținut în fața Camerelor reunite ale Congresului, depășind recordul anterior deținut de Bill Clinton, care a rostit un discurs similar în 1993.

Trump continuă discuția despre tarife

Donald Trump a anunțat și impunerea unor noi tarife pentru importurile de aluminiu, cupru, lemn și oțel în Statele Unite.

„Dacă nu vom avea, ca exemplu, oțel și multe alte lucruri, nu avem o armată și, sincer, nu avem o țară pentru prea mult timp.”

Trump cere finanțare de la Congres

„Vrem ca Mexicul și Canada să facă mai multe, vrem să oprească intrarea de fentanil în țara noastră.”

Trump a solicitat liderilor celor două camere ale Congresului să aloce mai multe fonduri pentru întărirea securității la granița cu Mexicul și pentru implementarea „cea mai amplă operațiune de deportare din istorie”.

Mai mulți congresmeni democrați au părăsit sala

Membrii Partidului Democrat, îmbrăcați în tricouri inscripționate cu mesajul „Resist”, s-au ridicat și au ieșit din sală în semn de protest față de declarațiile politice ale președintelui Trump.

Donald Trump reiterează amenințarea cu tarife și anunță impunerea unor noi taxe vamale începând cu 2 aprilie

„Dacă nu produci în America, în timpul administrației Trump, o să plătești tarife și unele destul de mari. Alte țări le-au folosit împotriva noastră vrem de decenii și acum e timpul nostu. În medie, UE, China, Brazilia, India, Mexicul și Canada, ați auzit de ele, și alte țări ne impun tarife mai mari decât o facem noi. E nedrept. (…) Și prieteni și dușmani o fac, sistemul nu e drept cu SUA, nu a fost niciodată, așa că pe 2 aprilie, am vrut să o fac pe 1, dar n-am vrut să fiu acuzat că e o păcăleală, doar o zi o să ne coste mult, o să o facem pe 2 aprilie. Și oricât ne-ar tarifa ei, îi vom tarifa și noi. Când ne taxează ei, îi taxăm și noi. Dacă pornesc atacuri non-monetare să ne scoată de pe piețele lor, atunci o să facem și noi. Vom lua trilioane și trilioane de dolari, vom crea locuri de muncă mai multe ca niciodată. Suntem escrocați de ani de zile de aproape toate țările de pe planetă și nu vom mai permite ca asta să se întâmple din nou. Multe s-au spus, în ultimele luni despre Mexicul și Canada dar avem deficituri comerciale mari cu ele, iar ei au permis fentanilul să intre la noi în țară. (…)”

Moldova, pomenită de Donald Trump în Congres

Donald Trump l-a lăudat pe Elon Musk pentru reducerile sale și afirmă că și democrații „le apreciează”.

„Doar ascultați câteva dintre lucrurile stupide pe care le-am identificat – 22 miliarde de dolari de la HHS pentru a furniza case gratis și mașini pentru imigranți ilegali. 25 miliarde pentru diversitate, egalitate și incluziune în Birmania. 40 de miliarde pentru a îmbunătăți incluziunea economică și socială a migranților sedentari. Nimeni nu știe ce-i aia. Opt miliarde de dolari pentru a promova LGBTQI+ în țara africană Lesotho, de care nimeni n-a auzit nimeni niciodată. 60 de milioane pentru populații băștinași și împuternicirea afro-columbiană. Opt milioane de dolari pentru a face șobolani transgender. E real. 32 de milioane pentru o operațiune de propagandă de stânga în Moldova. 10 milioane pentru circumcizii în Mozambic. 20 de milioane pentru Sesame Street în Orientul Mijlociu (…)”.

Trump discută despre intensificarea producției de minerale și pământuri rare „în Statele Unite”

„La sfârșitul săptămânii voi lua acțiuni istorice pentru a crește dramatic producția de minerale și pământuri rare, aici în SUA.”

Trump continuă să-l atace pe Biden

„Joe Biden a lăsat prețul ouălor să scape de sub control și încercăm să reparăm lucrurile acestea.”

Prețul ouălor rămâne ridicat chiar și după șase săptămâni de la începutul administrației Trump, iar costurile mari și situația economică sunt factori semnificativi care au determinat mulți alegători să-l susțină pe Donald Trump în noiembrie.

Donald Trump își prezintă politicile

Donald Trump prezintă un bilanț al deciziilor sale, incluzând măsurile prin care a redus dimensiunea guvernului federal și retragerea din principalele organizații și tratate internaționale.

„Am eliminat ridicolul Noua Escrocherie Verde (programul climatic Green New Deal – n. red), ne-am scos din nedreptul Acord Climatic de la Paris care ne costa trilioane de dolari și pe care alte țări nu-i plăteau. Ne-am retras din coruptul OMS. Și ne-am retras și din anti-americanul Consiliul ONU pentru Drepturi. Am oprit toate restricțiile climatice ale lui Biden care ne făceau țara mai nesigură.”

Trump îl numește pe Joe Biden „cel mai rău președinte din istoria SUA”

„Acesta e al cincilea discurs al meu în fața Congresului și mă uit la democrații din fața mea și realizez că nu e absolut nimic ce aș putea face să-i fac fericiți, să zâmbească, să stea în picioare. Aș putea să anunț că am găsit leacul la cea mai devastatoare boală, să anunț cea mai grozavă economie din istorie, oprirea infracționalității, iar oamenii de acolo nu vor bate din palme, nu vor sta în picioare și nu vor ovaționa astfel de reușite astronomice. Nu o vor face, indiferent. AM fost aici de cinci ori, e foarte trist și n-ar trebui să vă purtați așa.”

Anterior, Trump a anunțat că va candida din nou în alegerile din 2024, subliniind în discursul său că „mândria și visul american sunt din nou vii, înflorind mai mari și mai buni ca niciodată”.

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: