Balaban Georgiana
Dumitru Dragomir, figura emblematică a fotbalului românesc și fost președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, poartă în suflet o rană adâncă, deschisă de pierderea tragică a fiului său cel mare, Manuel. La doar 18 ani, promițătorul fotbalist a părăsit această lume într-un mod neașteptat, lăsând în urmă o familie devastată și un tată care, chiar și după ani de zile, continuă să caute răspunsuri și alinare.
Tragedia care a schimbat totul
Invitat în emisiunea „40 de întrebări cu Denise Rifai” de la Kanal D, Dumitru Dragomir a vorbit deschis despre cea mai mare durere a vieții sale: moartea fiului său. „E imposibil să treci prin așa ceva. După asta, nu mai poți să fii vreodată fericit în viață”, a mărturisit el, exprimându-și nedumerirea și neînțelegerea față de soarta crudă care l-a răpit pe Manuel. Moartea subită a tânărului, descrisă ca o sufocare mecanică în somn, a lăsat un gol imens în inima familiei Dragomir.
„E imposibil să treci prin așa ceva. După asta, nu mai poți să fii vreodată fericit în viață. Dacă există Dumnezeu, de ce nu m-a luat pe mine, care eram un păcătos și de ce l-a luat pe fiul meu? Pe Dumnezeu nu poți fi supărat, dar am o neîmplinire până mor. Cum să moară de sufocare mecanică? Noaptea, în somn, i-a venit să vomite și a luat-o pe trahee și a murit lângă Bogdan în pat. S-au mai întâmplat cazuri, dar de un copil nevinovat care era sportiv de mare performanță la echipele naționale și avea control medical săptămânal și așa mai departe. Nu m-am împăcat și nu mă împac până mor cu treaba asta”, mărturisește Dumitru Dragomir.
Revelația durerii lui Dragomir a inclus și momente de disperare profundă, în care fostul președinte al LPF a contemplat sinuciderea. Totuși, dragostea pentru familia sa a fost ancora care l-a ținut pe linia de plutire, împiedicându-l să facă un gest ireparabil. „Am o neîmplinire până mor”, a recunoscut el, subliniind că, deși a primit darul a doi nepoți care îi amintesc de fiul pierdut, rana sufletească rămâne deschisă.
Legătura indestructibilă cu familia
Pe lângă pierderea inimaginabilă, Dumitru Dragomir a vorbit și despre forța care îl ține unit cu familia sa: tradiția întâlnirilor săptămânale, momentele petrecute alături de nepoți și recunoștința pentru o familie „de nedespărțit”. În ciuda succeselor sale profesionale, „neîmplinirea” cauzată de moartea lui Manuel rămâne o umbră care planează asupra existenței sale.
„Cred că există ceva, o forță care după ce se întâmplă o nenorocire, îți dă compensații. Spre exemplu, până mor spun că există ceva, pentru că a murit băiatul meu, dar Dumnezeu mi-a dat doi nepoți care seamănă cu el. Amândoi fac fotbal. Este ceva peste puterile mele de a înțelege”, a transmis afaceristul.
Reflectând asupra rolului său în familie, Dumitru Dragomir a subliniat importanța educației ca fundament al unei vieți împlinite. Conștient de propriile sale lacune inițiale și de eforturile de autoeducație depuse ulterior, fostul președinte al LPF își dorește ca nepoții săi să beneficieze de o educație solidă, care să îi pregătească pentru orice provocare a vieții.
„Bineînțeles că dacă nu plecam din Brașov o luam razna și eu și soția mea, că stăteam toată ziua la cimitir. Noi suntem o familie foarte unită, foarte… de nedespărțit. În fiecare săptămână mergem și mâncăm împreună, cu copiii, cu nepoții. Suntem nedespărțiți. Nepoții (n.red. – Robin și Bogdan) vin la noi, sar în brațe, sunt mai înalți ca mine cu o palmă. (…) Dar, din punctul meu de vedere, sunt neîmplinit până mor din cauza morții fiului meu, Manuel”, a dezvăluit Dumitru Dragomir.
Dumitru Dragomir, prin sinceritatea și vulnerabilitatea sa, oferă o lecție de viață despre puterea de a merge mai departe în ciuda pierderilor sfâșietoare. Povestea sa este un memento despre fragilitatea existenței umane și despre capacitatea de a găsi lumina chiar și în cele mai întunecate momente, ancorându-ne speranțele în dragoste, familie și educație.
„Și ca tată am fost, Doamne-Dumnezeule, de o bunătate… Eu nu sunt în casă cel ce-l vedeți sau în societate. Nu. Eu sunt o fire blândă, cuminte acasă. Afară sunt o fiară. Cam cum era Lăcătuș pe teren, era o fiară, afară era un blând. Așa sunt eu în casă. Dacă sunt educați cum trebuie, atunci ești și tu fericit, ca bunic și ca părinte. Totul pleacă de la educație, nu există copil nebun, copil prost. Părinții neglijează copiii. Iar eu m-am dat seama, din needucația mea – că eu am plecat needucat de acasă -, dar datorită nevestei și datorită minții mele m-am autoeducat. Și acum pot să mă comport la orice nivel, cu orice fel de anturaj. Pot să cobor, pot să mă ridic la orice nivel. Și aș dori ca și nepoții mei să fie așa. Numai că sunt prea cuminți. Eu n-am fost așa de cuminte ca ei”, a ținut să reamintească Dumitru Dragomir.
