Redactia.ro
Home » Sport » „Echipa de Aur”! Cel mai bun 11 din toate timpurile

„Echipa de Aur”! Cel mai bun 11 din toate timpurile

France Football, cel mai bun 11, Gheorghe Hagi,

Francezii de la publicația France Football au ales cei mai buni 11 fotbalişti din istorie. În „Echipa de Aur” a fost nominalizat și Gică Hagi.

France Football a anunțat că anul acesta nu va acorda râvnitul trofeu, Balonul de Aur. În schimb, jurnaliștii prancezi au alcătuit cel mai bun 11 din istorie, în opinia lor. Cei 11 fotbaliști care fac parte din cea mai bună formație din lume, au în total 10 Cupe Mondiale şi 17 Baloane de Aur. Lev Yashin este singurul portar care a câştigat Balonul de Aur, iar Leo Messi are recordul pentru cele mai multe Baloane de Aur, șase. Sistemul de joc al echipei a fost ales 3-4-3, iar „Echipa de Aur” arată așa: Lev Yashin – Cafu, Beckenbauer, Maldini – Maradona, Xavi, Matthaus, Pele – Messi, Ronaldo, Cristiano Ronaldo.

Francezii au făcut și o a doua echipă a celor mai valoroși jucători din lume.
Buffon – Carlos Alberto, Baresi, Roberto Carlos – Zidane, Pirlo, Rijkaard, Di Stefano – Garrincha, Cruyff, Ronaldinho

Gheorghe Hagi a fost și el nominalizat de jurnaliștii francezi printre cei mai buni jucători din lume, dar nu și-a găsit loc până la final în echipa finală.

Ce mesaje au postat Messi și Ronaldo

Cristiano Ronaldo și Leo Messi sunt singurii jucători în activitate care fac parte din primul 11 al lumii.

„Pentru mine este o onoare să fiu inclus în cea mai bună echipă. Vreau să vă mulțumesc pentru că m-ați ales și să-i felicit pe toți cei selectați în cele două echipe, dar și pe cei nominalizați. Sunt niște adevărate fenomene pe această listă!”, a fost reacția lui Messi, pe Instagram.

„Sunt foarte onorat să fac parte din cea mai bună echipă din toate timpurile aleasă de France Football. Ce echipă de vis! Toți jucătorii merită respect și admirație. Sunt foarte mândru să mă aflu printre acești extraordinari jucători. Mulțumesc!”, a scris și Ronaldo, pe Instagram.

Ai un pont sau mai multe informații pe subiect, scrie-ne pe adresa pont@redactia.ro
Etichete: