Redactia.ro
Home » Sport » Echipele din Liga 1 se întăresc pentru noul sezon

Echipele din Liga 1 se întăresc pentru noul sezon

transferuri, liga 1,

Liga 1 va debuta pe 22 august, iar echipele au început pregătirile. Cele mai multe au făcut deja transferuri, iar acum pleacă în stagiile de pregătire.

Gigi Becali a anunțat că în acest sezon nu vrea să mai investească foarte mulți bani, așa că își aduce la echipă jucătorii pe care i-a împrumutat sau care sunt liber de contract. A adus până acum 6 fotbaliști împrumutați la Astra, Clinceni și Iași. Aceștia sunt Târnovanu, Șerban, Simion, Horșia, Șut și Robert Ion. Acestora li se adaugă Buș, Briceag și Buziuc, liberi de contract.

Craiova a plecat în cantonament fără Bergodi

Universitatea Craiova s-a întârit mai întâi pe partea defensivă prin aducerea lui Marius Constantin, Vladimir Screciu și Paul Papp. Ultimul sosit este un atacant, Alexandru Tudorie. Gălățeanul a marcat 4 goluri în sezonul recent încheiat, 3 pentru FC Voluntari și unul pentru Arsenal Tula. Oltenii se pregătesc pentru noul sezon în cantonament în Austria. Cristiano Bergodi nu a putut să meargă cu elevii săi, după ce a fost depistat pozitiv cu coronavirus.

L-au vrut pe Balotelli, dar îl aduc pe Cardoso

Dan Petrescu a rămas fără mai mulți jucători. Zile la rând s-a scris despre faptul că CFR Cluj ar vrea să-l aducă pe Mario Balotelli. Au visat și la Nicolae Stanciu. Până la urmă niciunul nu a ajuns în Gruia. Deocamdată, campioana megociază cu Dumitru Cardoso de la Gaz Metan.

Sepsi OSK a făcut până acum 5 transferuri

Ultimul adus este portarul Jesus Fernandez, care în trecut a apărat la Real Madrid și CFR Cluj. Ieri a semnat și grecul Panagiotis Deligiannidis. Fundaşul central Bogdan Mitrea (32 ani), mijlocașul croat Adnan Aganovic și mijlocaşul ofensiv francez Bryan Nouvier (25 ani) sunt jucătorii transferați de Sepsi până acum.

Astra adoptă strategia lui Becali

Astra Giurgiu a decis să-i readucă pe portarii Miguel Santos (Academica Clinceni) și Mihai Popa (Rapid) și mijlocașul Romario Moise (UTA Arad). Bogdan Andone a transferat și un jucător cu experiență. S-a oprit la Valerică Găman (31 de ani), care a jucat ultima dată în Arabia Saudită. Ultimul sosit la astra este un tânăr mijlocaș de 20 de ani, George Merloi.

Gigi Mulțescu cere întăriri

Gigi Mulțescu a făcut strategia pentru noul sezon și a anunțat că vrea să aducă măcar 6 jucători la Dinamo.

”Ideal ar fi să fie români, la noi s-a văzut că mulți au urcat la prima echipă, acum cerințele sunt altele. Vrem să facem performanță. Punctual, mai am nevoie de șase jucători. Nu sunt puțini. Avem 20 de jucători, dar cei pe care ne putem baza sunt mai puțini. Azi nu a fost Sorescu, lui Puljic i-am mai dat o zi liberă. Mai avem trei jucători care sunt de bază și nu îi avem. Într-un fel sau altul, sunt semnați, s-a discutat cu ei”, a declarat antrenorul.

FC Argeș, trei transferuri într-o zi

Antrenorul Ionuț Badea a cerut întăriri. după ce a promovat-o pe FC Argeș după 11 ani în prima ligă. Ieri, au fost transferați trei jucători. Gabi Matei, Gabriel Deac și Alexandru Greab. Matei a fost adus de la a Academica Clinceni. Mijlocaşul dreapta Gabriel Deac a venit de la Petrolul Ploieşti. El a mai jucat în Liga 1 cu FC Voluntari. Alexandru Greab semnase în urmă cu doar câteva zile cu Sepsi, dar a decis să vină la FC Argeș. Ultima echipă la care a fost goalkeeper-ul este Concordia Chiajna. Mediop și Honciu, de la Călărași au semnat și ei cu FC Argeș.

Nou promovata UTA Arad, cinci transferuri

Arădenii au adus 5 jucători. Primii sosiți au fost atacanții Ioan Hora, Vlad Morar și mijlocașul Neluț Roșu. În urmă cu trei zile au fost prezentați fundașul central Erico Da Silva și portarul Horațiu Moldovan.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: