Calendar ortodox 7 noiembrie 2026. Sfinții 33 de Mucenici din Melitina și Moșii de toamnă, în aceeași zi
Afecțiunile care pot duce la retragerea permisului de conducere. Ce reguli se aplică din 6 noiembrie 2026
Taxe mai mici pe salariul minim în 2027. Angajații ar putea primi mai mulți bani în mână, fără majorarea salariului brut
Doliu la ISU Timiș! Un pompier de doar 49 de ani s-a stins din viață după o luptă grea cu boala. Colegii sunt îndurerați
Îți mai aduci aminte de Hürrem din „Suleyman Magnificul”? Dezvăluirea neașteptată făcută de Meryem Uzerli, la ani buni după succesul serialului
Eli Lăslean are cancer la sân. Designerul care a îmbrăcat prime doamne: „Îmi este teamă. În fața mea se află cea mai grea luptă, pentru viață”
Gemenii Graur, despre lipsurile din copilărie. „Vedeam copii că merg în tabere și voiam și noi să mergem”
Cine este Elena Simonis, soția lui Alfred Simonis. Cei doi au atras atenția întegii țării prin botezul pe care l-au făcut la Timișoara
La noapte se deschid cerurile. Tradiția veche din ajunul Moșilor de toamnă și ce se spune despre sufletele morților
Românii care și-au închis balcoanele scapă de impozitul dublu! Ce prevede noul ordin al ministrului Dezvoltării și cine beneficiază de măsură
Top 10 filme Netflix România în noiembrie 2026. Thrillerul care a cucerit publicul și a ajuns pe primul loc. Ce producții merită văzute
Duminică se deschide un portal al norocului pentru o singură zodie! Urmează 3 ani de belșug, iubire și împliniri. Viața acestor nativi se poate schimba radical
Trei zodii încep ziua de sâmbătă cu o cumpănă. Pe 7 noiembrie 2026, o veste neașteptată le poate da toate planurile peste cap
Horoscop Urania 7–13 noiembrie 2026. Venus și Mercur retrograde aduc o săptămână complicată pentru zodii. Apar tensiuni, răsturnări de situație și decizii importante
Bărbatul din zodiac care pune iubirea înaintea banilor. Își dorește un suflet alături, nu o parteneră cu averi
E doliu în fotbalul spaniol. A murit fotbalistul care a fost grav accidentat pe teren cu o seară înainte
E doliu în sportul mondial. A murit campioana olimpică Ciara Mageean. Avea doar 34 de ani și se căsătorise cu trei săptămâni înainte de tragedie
Strigătul de durere al lui Cornel Dinu. „Procurorul” își vindă vila din Sinaia ca să-i achite datoria lui Țălnar. Scandal uriaș între cei doi dinamoviști
PNL, lovitură de grație pentru Nicușor Dan. Liberalii au răbufnit după desemnarea lui Adrian Veștea ca premier15.06.2026, 12:12
Nicușor Dan a încercat până în ultimul moment să obțină sprijin pentru Guvernul Tomac. Ce răspuns a primit de la PNL11.06.2026, 16:38
Ilie Bolojan, decizie de ultim moment în privința lui Eugen Tomac. Ce vor să facă, de fapt, liberalii11.06.2026, 12:07
Declarațiile controversate ale lui Ilie Bolojan! Ce se va întâmpla cu liberalii din funcțiile publice09.05.2026, 10:52
Decizie istorică în PNL: liberalii intră în opoziție. Cum a încercat „facțiunea Predoiu” să blocheze votul06.05.2026, 9:15
Primul lider liberal care regretă ruperea alianței cu PSD. Ce va face PNL cu Ilie Bolojan după demiterea Guvernului05.05.2026, 15:10
Primul membru important de la PSD care îl laudă pe Ilie Bolojan. Cuvinte mari despre premier. „Lucrurile bune n-avem cum să le apreciem”22.04.2026, 8:57