Calendar ortodox 7 noiembrie 2026. Sfinții 33 de Mucenici din Melitina și Moșii de toamnă, în aceeași zi
Afecțiunile care pot duce la retragerea permisului de conducere. Ce reguli se aplică din 6 noiembrie 2026
Taxe mai mici pe salariul minim în 2027. Angajații ar putea primi mai mulți bani în mână, fără majorarea salariului brut
Doliu la ISU Timiș! Un pompier de doar 49 de ani s-a stins din viață după o luptă grea cu boala. Colegii sunt îndurerați
Îți mai aduci aminte de Hürrem din „Suleyman Magnificul”? Dezvăluirea neașteptată făcută de Meryem Uzerli, la ani buni după succesul serialului
Eli Lăslean are cancer la sân. Designerul care a îmbrăcat prime doamne: „Îmi este teamă. În fața mea se află cea mai grea luptă, pentru viață”
Gemenii Graur, despre lipsurile din copilărie. „Vedeam copii că merg în tabere și voiam și noi să mergem”
Cine este Elena Simonis, soția lui Alfred Simonis. Cei doi au atras atenția întegii țării prin botezul pe care l-au făcut la Timișoara
La noapte se deschid cerurile. Tradiția veche din ajunul Moșilor de toamnă și ce se spune despre sufletele morților
Românii care și-au închis balcoanele scapă de impozitul dublu! Ce prevede noul ordin al ministrului Dezvoltării și cine beneficiază de măsură
Top 10 filme Netflix România în noiembrie 2026. Thrillerul care a cucerit publicul și a ajuns pe primul loc. Ce producții merită văzute
Duminică se deschide un portal al norocului pentru o singură zodie! Urmează 3 ani de belșug, iubire și împliniri. Viața acestor nativi se poate schimba radical
Trei zodii încep ziua de sâmbătă cu o cumpănă. Pe 7 noiembrie 2026, o veste neașteptată le poate da toate planurile peste cap
Horoscop Urania 7–13 noiembrie 2026. Venus și Mercur retrograde aduc o săptămână complicată pentru zodii. Apar tensiuni, răsturnări de situație și decizii importante
Bărbatul din zodiac care pune iubirea înaintea banilor. Își dorește un suflet alături, nu o parteneră cu averi
E doliu în fotbalul spaniol. A murit fotbalistul care a fost grav accidentat pe teren cu o seară înainte
E doliu în sportul mondial. A murit campioana olimpică Ciara Mageean. Avea doar 34 de ani și se căsătorise cu trei săptămâni înainte de tragedie
Strigătul de durere al lui Cornel Dinu. „Procurorul” își vindă vila din Sinaia ca să-i achite datoria lui Țălnar. Scandal uriaș între cei doi dinamoviști
Crin Antonescu, propus ca variantă de candidat comun pentru prezidențiale: „Ar putea să câștige”20.12.2024, 14:01
Coaliția pro-europeană se formează oficial: PSD, PNL, USR și UDMR semnează astăzi acordul guvernamental04.12.2024, 13:31
PNL sprijină fără rezerve candidatura Elenei Lasconi în turul II al alegerilor prezidențiale25.11.2024, 23:38
Tinerii pesediști au petrecut cu lăutari, manele şi dedicaţii până i-au oprit polițiștii. Cum au fost filmați, într-un complex din Sinaia: „Cu Ciolacu preşedinte, România dă înainte”11.03.2023, 16:22
Lucian Bode ar vrea să numească o personalitate TV într-o funcție importantă în PNL. Despre ce e vorba28.08.2022, 14:59
Alina Gorghiu preia interimar conducerea Camerei superioare a Parlamentului după demisia lui Florin Cîțu29.06.2022, 14:35
Mâna dreaptă a președintelui interimar al PNL, urmărit penal de DNA. A fost prins când lua mită de 40.000 euro04.04.2022, 20:59
ŞOC în PNL: Florin Cîţu şi-a dat demisia! Cine ar putea prelua interimar șefia partidului02.04.2022, 13:30
Se cere demisia lui Florin Cîțu de la șefia PNL! Zeci de organizații PNL nu îl mai vor30.03.2022, 21:54
Cîțu: „Statul se împrumută la cele mai mari dobânzi din 2012 şi până acum”. Semnalul de alarmă tras de liderul PNL16.03.2022, 20:07
Gabriela Firea acuză PNL că răpește românilor șansa de a se bucura de pensie: ”Vor munci toată viața, până nu se vor mai putea bucura sănătoși de pensie”04.06.2021, 11:12