În ultima vreme au apărut tot mai mulți îndrăgostiți, iar unele relații chiar ne-au șocat, pentru că niciodată nu ne-am fi așteptat că între anumite persoane poate fi ceva. Aflăm acum că alte două vedete se iubesc de o bună perioadă de timp, dar abia acum au decis să se afișeze împreună. Nu se mai ascund și sunt foarte fericiți.
Sânziana Negru și Ștefan Floroaica formează un cuplu
Sânziana Negru este una dintre femeile care au făcut parte din viața lui Smiley. Cei doi s-au iubit aproape doi ani, dar au avut o relație foarte retrasă. Nu le-a plăcut prea mult să se expună și au fost foarte discreți, ceea ce îi descrie foarte bine pe amândoi și când vine vorba despre actualele relații.
Sânziana iubește din nou și nu se mai ascunde, în sfârșit. Ea și Ștefan Floroaica, actorul din serialul Lia-Soția soțului meu, de la Antena 1, formează cel mai nou cuplu din showbiz. Sunt împreună de ceva timp, dar abia acum au decis să nu se mai ferească și și-au lăsat imaginația să acționeze.
În primă fază, cei doi s-au dat de gol cu postările de pe rețelele de socializare. Nu au publicat încă imagini de cuplu, dar au postat aceeași pisică. Cancan spune că relația ar fi deja una serioasă, deși nu este una veche, dar ar fi făcut un prim pas: locuiesc împreună.
Au fost surprinși în timp ce se sărutau
Cei doi au fost văzut împreună, într-un mall din Capitală, în timp ce se sărutau și îmbrățișau. Nu au vrut să se mai ascundă și nu au mai avut răbdare până acasă, motiv pentru care și-au arătat iubirea în fața tuturor, semn că sunt mândri de relația lor. Iată aici imaginile cu cei doi îndrăgostiți.
Actorul este o persoană ambițioasă, iar asta a demonstrat-o la Exatlon, unde a dat tot ce a avut mai bun. Acesta are acum o carieră de succes în lumea filmului, dar se concentrează serios și pe viața sentimentală. Cât despre cea de familie, are planuri mari de viitor și își dorește să devină tată într-o bună zi.
„Deci primul lucru pe care l-am făcut a fost să îmi cumpăr o plantă, acum câțiva ani. Încă trăiește, ăla a fost primul punct, acum a venit acest motan și o luăm progresiv. Ușor ușor, probabil, într-o zi, o să ajungem și la copii. Cu siguranță!„, a spus Ștefan Floroaica într-un interviu.