Redactia.ro
Home » Monden » Fosta soție a lui Cristian Daminuță, la un pas de suicid

Fosta soție a lui Cristian Daminuță, la un pas de suicid

GALERIE FOTO (2)

Iasmina Halas și Cristian Daminuță au pus punct relației lor și fiecare dintre ei și-a refăcut viața amoroasă. Asta nu înseamnă, însă, că blonda a uitat vremurile grele, prin care a trecut chiar și-n timpul mariajului cu fostul fotbalist.

Iasmina Halas s-a gândit la sinucidere

La mai mulți ani după ce au depus actele de divorț, Iasmina Halas a mărturisit că, în timpul căsătoriei cu Daminuță, a luat în calcul ipoteza sinuciderii. Femeia a vorbit deschis despre problemele cu care s-a confruntat și ce a determinat-o să-și dorească moartea.

„Peste perioada aceea am trecut. Toţi avem o perioadă mai grea, în care nu ne dorim să mai trăim. Până la 24 de ani chiar am trecut prin multe chestii, dar problema este şi că sunt foarte răsfăţată. Pun totul la suflet. Dar am trecut peste etapa aceasta. I-am avut alături pe părinţii mei, pentru că persoanele care erau non-stop lângă mine, prietenele mele bune, în momentul în care aveam cea mai mare nevoie, s-au împrăştiat.”, a povestit Iasmina.

Fosta soție a lui Cristian Daminuță spune că părinții au fost cei care au salvat-o

Blondina povestește că în acea perioadă urma un tratament medicamentos, dar și că vorbea cu persoane specializate. În final, tot părinții i-au fost aproape și au fost cei care au salvat-o.

”Părinţii mei ştiu absolut tot ce fac, nu am nevoie de prieteni, dar în perioada aia, de un mesaj aveam nevoie. Părinţii meu m-au ridicat şi în momentul de faţă când simt că am un moment mai prost.(…) Am fost şi la psiholog, şi la psihiatru, şi la psihoterapeut, şi la preot. În perioada depreseiei luam pastile şi dormeam foarte mult, luam un tratament prescris de medic. Aveam momente când nu voiam să îmi trag nici draperiile. Şi când eram căsătorită aveam momentele astea. Am găsit pe cineva mai de aproape. Este român. Nu mă interesează contul, eu am contul meu. Merge cu ceva ce trebuie… Nu pot să vă dau prea multe detalii. Îl facem cunoscut. Nu este persoană publică încă. Dacă este cuminte…”, a declarat Iasmina Daminuţă la Antena Stars.

Citește și Cătălin Botezatu, pe masa de operații. Designerul a fost diagnosticat cu o boală rară

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini