Redactia.ro

Gabriela Firea spune adevărul din spatele fotografiei cu copiii în clasă: nu era în prima zi de școală! „Să vină repede Poliția”

Gabriela Firea prima zi de scoala

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, și soțul ei, Florentin Pandele, se găsesc în mijlocul unui nou scandal mediatic, după ce a părut că au încălcat regulile impuse de autorități în contextul pandemiei. Cum se apăra Gabriela Firea?

Gabriela Firea spune adevărul din spatele fotografiilor cu copiii în clasă

Ieri, în prima zi de școală, Gabriela Firea a postat câteva fotografii în care apăreau cei doi copii ai ei și soțul său, Florin Pandele, într-o sală de curs. Văzându-le, toți au speculat că fotografiile au fost realizate în ziua postării, dat fiind faptul că asta s-a lăsat să se înțeleagă. Numai că, adevărul este altul! Gabriela Firea a povestit cum au stat lucrurile, de fapt, astăzi, printr-o postare pe social media.

Primarul Capitalei spune că nu a încălcat regulile impuse de autorități în contextul pandemic, căci fotografiile nu au fost realizate luni dimineața, și, prin urmare, nici ea și nici soțul ei nu au intrat într-o clasă de curs în timp ce alți părinți aveau accesul interzis. Fotografiile au fost realizate duminică seară, într-o școală în care s-au dus să verifice condițiile sanitare, la început de an școlar. „În seara de 13 sept, INAINTE de inceperea scolilor, am mers cu sotul meu sa verificam pregatirile sanitare pentru luni dimineata, fiecare in scolile din orasul in care este primar. La ora 19,30 ne-am oprit la o scoala pentru a intra in direct la Romania Tv. Avem si MARTORI : echipa RTV, angajati ai scolii, paznici. Au intrat si copiii cu noi. Am facut o fotografie in 10 secunde. Am postat a doua zi dimineata o incurajare si un mesaj pentru copii, profesori si parinti, avand ca ilustratie fotografiile facute SEARA.”, este mesajul Gabrielei Firea.

Fotografiile nu au fost realizate în prima zi de școală

Primarul Capitalei a făcut aceste precizări, după ce a văzut că totul a luat o întorsătură neașteptată și că s-a creat o adevărată isterie în jurul acestor fotografii. Gabriela Firea spune că e dispusă să colaboreze cu organele competente pentru a se stabili adevărul. „Totul a fost dezinfectat. Luni, 14 sept, NU am intrat in clase! Copiii aveau luni o programare la doctor si am fost foarte dimineata, inainte de a veni ceilalti copii si parinti, doar pentru manuale. NU AM MAI INTRAT IN CLASE! Am si explicat situatia ieri, cui m-a intrebat. Dar s-a inteles ce s-a vrut… nu adevarul! Eu zic sa vina mai repede Politia, sa ne retina! Sa-i ia la intrebari si pe copii! Dar urgent!”, a precizat aceasta, pe Facebook.

Reacția Gabrielei Firea este furibundă, după ce a văzut valul de isterie creat în rândul internauților. Edilul Capitalei spune că se va supune legii, dacă se va dovedi că a încălcat protocoalele stabilite în vreme de pandemie. „Sa vina Politia sa ne ancheteze! Dar sa vina repede! Ca vad ca la faza asta a ajuns campania in Bucuresti! (…) Totul despre mine si sotul meu, care am facut in cateva secunde o poza intr-o clasa, cu o zi inainte de inceperea scolii. Detalii, mai jos.”, și-a început Primarul Capitalei pledoaria.

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: