Cristina Cohuț
George Simion e în pole-position pentru funcția de președinte al României, potrivit primelor exit-poll-uri prezentate la ora 21:00. Candidatul AUR conduce detașat, devansând nume importante din politica românească. Exit-poll-ul Avangarde îl creditează cu 30%, în timp ce sondajul CURS îl poziționează la 33,1%. Următorii clasați sunt Crin Antonescu și Nicușor Dan, ambii sub 23%.
O ipoteză care părea imposibilă în urmă cu doar câțiva ani. Fără o carieră clasică în politică, fără sprijinul unor structuri instituționale, Simion a urcat treptat în preferințele publicului.
Un fapt care reflectă o schimbare profundă în societate. Alegătorii caută un alt fel de lider. Mai aproape de oameni, mai direct, mai naționalist, mai puțin diplomat.
Iar acest rezultat confirmă influența unui stil neconvențional de a face politică. Simion vine din stradă, din galerie, din peluză. Un simbol pentru cei care s-au simțit neauziți.
Dar în același timp e în centrul unei controverse legate de trecutul său ultra. A crescut printre torțe, scandări și bannere cu mesaje dure. A fost parte dintr-o generație de suporteri care a dus tribuna până în politică.
Grupările ultra cofondate de Simion
În adolescență, George Simion a fondat două dintre cele mai active grupări ultra ale suporterilor naționalei: „Honor et Patria” și „Uniți sub Tricolor”. Ambele au fost prezente constant la meciurile echipei României.
Activitatea acestor grupuri nu s-a limitat la susținere. Ele au fost de multe ori asociate cu amenzi aplicate Federației Române de Fotbal. Bannerele afișate, scandările sau incidentele din tribune au dus la sancțiuni repetate din partea UEFA, relatează golazo.ro.
Simion nu s-a dezis de aceste grupuri. Dimpotrivă, le-a apărat, le-a revendicat și le-a prezentat ca expresii ale unei forme sincere de patriotism. A spus că „naționalismul nu se strigă din Parlament, ci din peluză”.
Presa l-a surprins de multe ori în mijlocul acestor manifestări. Unele dintre bannerele afișate aveau mesaje considerate xenofobe sau rasiste. Simion a fost criticat dur de organizații internaționale, dar a continuat să își apere trecutul.
Pentru el, galeria naționalei a fost mai mult decât un loc de susținere sportivă. A fost o platformă pentru un discurs național. A înlocuit stadionul cu tribuna politică, dar a păstrat același ton, același vocabular și aceeași loialitate față de simboluri.
Relația complicată cu Steaua
George Simion a declarat în mai multe interviuri că a fost, în copilărie, suporter al Stelei. Această relație s-a rupt în 2003, când Gigi Becali a devenit patronul clubului. Simion spune că atunci „echipa mea de suflet a murit”.
A refuzat de atunci să mai susțină vreun club. Și-a concentrat energia exclusiv pe națională. A participat la toate meciurile importante, inclusiv în deplasare. A preferat să se identifice cu România, nu cu o echipă.
Disputa dintre CSA Steaua și FCSB l-a prins, inevitabil, în centrul atenției. La o dezbatere televizată, Simion a fost întrebat dacă FCSB este continuatoarea Stelei. A evitat un răspuns tranșant și a spus că doar justiția poate decide.
Totuși, a menționat că din punctul lui de vedere, „Steaua a murit”. A afirmat că nu susține nici CSA Steaua, nici FCSB. Consideră că ambele echipe sunt forme fără fond.
Această poziție i-a adus simpatie din partea unei părți a galeriei. Dar și critici din partea celor care consideră că s-a poziționat convenabil, fără riscuri. Pentru Simion, însă, adevărata miză nu este un palmares sportiv, ci identitatea națională.
Episodul Andorra și prima deplasare ilegală
Prima deplasare internațională la care a participat George Simion a fost în 2004, la meciul Andorra – România. Avea doar 17 ani și a plecat fără știrea părinților. A ajuns în Andorra cu un autocar și a afișat un banner cu mesajul „Honores Patria”.
Momentul a fost notat de presa sportivă. Cristian Geambașu a scris despre el în Gazeta Sporturilor. A remarcat gestul, dar și riscul. Doi adolescenți plecați fără acordul familiei, cu o idee și un drapel.
Pentru Simion, această deplasare a fost începutul unei identități construite pe acțiune, nu pe teorie. A preferat întotdeauna faptele. A riscat, a forțat limitele, a transformat tribuna într-un instrument politic.
Acest gest a fost reinterpretat ulterior ca începutul activismului său. De la bannere în tribune la proteste în stradă. De la scandări la moțiuni. Totul a avut același ton: național, vehement, necompromis.
Bătăile cu jandarmii și confruntarea cu autoritățile statului
George Simion se mândrește cu trecutul său de ultra. Într-un interviu publicat de „Revista ULTRA”, a povestit cum a fost bătut de jandarmi.
A vorbit despre momentele în care a fost ridicat de forțele de ordine. A fost pus la pământ, înjurat și lovit. A spus că a fost amenințat că „va primi vizita Clanului Sportivilor” acasă.
Aceste confruntări nu l-au descurajat. Din contră. Simion le-a transformat în capitole formative. A spus că „a învățat mai multe în peluză decât în școală”. Pentru el, experiențele dure au fost transformate în capital politic.
A dus aceste episoade în discursul public. Le-a prezentat ca dovadă că nu este parte din sistem. Că a fost persecutat de autoritate. Că este, prin esență, un opozant.
Această retorică a prins bine în rândul electoratului tânăr. Mulți se identifică cu ideea de nedreptate, cu abuzul, cu dorința de răzbunare simbolică. Simion a devenit vocea acestei nemulțumiri colective.
Războiul cu Burleanu
George Simion nu s-a ferit să critice dur conducerea FRF. În 2023, l-a atacat frontal pe Răzvan Burleanu. A spus că „fotbalul românesc este condus din umbră de servicii”.
A acuzat o rețea de influență care decide numirile din sport. A spus că Burleanu nu are viziune, că nu a făcut nimic concret pentru dezvoltarea fotbalului.
În vara lui 2024, Simion a anunțat un plan pentru sport. A spus că îl va trata ca parte a sănătății naționale. A vorbit despre lipsa bazelor sportive, despre elevii scutiți medical, despre absența campaniilor pentru tineri.
A promis că va reduce procentul românilor care nu fac sport sub media europeană. A oferit cifre, planuri, intenții și a continuat să-l atace pe Burleanu, considerându-l un simbol al eșecului sistemic.
