Redactia.ro
Home » Știri » Gheorghe Dincă, supus primei expertizei psihiatrice după crimele din Caracal

Gheorghe Dincă, supus primei expertizei psihiatrice după crimele din Caracal

Gheorghe Dincă

Cazul crimelor din Caracal. Gheorghe Dincă a ajuns marți dimineața în faţa medicilor de la INML pentru a fi expertizat psihiatric.

Suspectul de crimă a fost scos din penitenciarul Jilava şi dus la Institutul Național de Medicină Legală pentru a afla dacă suferă sau nu de vreo boala psihică, potrivit Mediafax.

Individul a mai fost internat la secţia de psihiatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina şi a avut un diagnostic de sindrom anxios depresiv.

Diagnosticul principal la externare a fost acela de „Tulburări organice de personalitate și de comportament datoritae unei boli, vătămări și disfuncții cerebrale”, iar ca diagnostice secundare: „Tulburări mentale și de comportament datorate folosirii alcoolului, sindromul de dependență, sindrom amnezic, hepatită alcoolică”, scrie antena3.ro.

Se află la Spitalul Penitenciar Jilava

Anchetatorii au mai avut o tentativă pentru realizarea acestei expertize, în urmă cu două luni, dar aceasta nu a fost făcută.

Gheorghe Dincă se află la Spitalul Penitenciar Jilava pentru mai multe proceduri în anchetă. El a fost transferat pe 1 ocrombrie, din Arestul Central, la Spitalul Penitenciar Jilava.

O altă procedură pe care anchetatorii au spus că o fac în cazul lui, dar nu au făcut-o, este testul poligraf.

A fost arestat la sfârșitul lunii iulie

Suspectul în cazul crimelor din Caracal a fost arestat la sfârșitul lunii iulie, după ce a recunoscut că le-a ucis pe Alexandra Măceșanu și pe Luiza Melencu. La domiciliul acestuia au fost găsite rămășițe umane despre care INML a spus, în urma analizelor, că sunt ale Alexandrei.

În ce o priveşte pe Luiza, rămășițele găsite în liziera pădurii din Caracal, despre care Gheorghe Dincă susţine că sunt ale fetei de 18 ani, au fost trimise în SUA pentru a fi analizate de FBI.

Suspectul de 66 de ani a recunoscut că le-ar fi ucis pe adolescentele de 15, respectiv 18 ani. Acesta a povestit că pe Luiza a ucis-o în luna aprilie, în aceeași zi în care a răpit-o.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: