Mirela Loșniță
Pe 31 iulie, Biserica Ortodoxă îl prăznuiește pe Sfântul Cuvios Evdochim, o figură aparte în rândul sfinților, nu doar prin evlavia și viața sa curată, ci și pentru faptul că a trăit în lume, printre oameni, fără a fi călugăr sau retras în pustie. Deși s-a născut într-o familie bogată și influentă, cu funcții înalte la curtea bizantină, Evdochim a ales o viață de sfințenie autentică, păstrându-și curăția trupească și sufletească, milostivirea neclintită și o dragoste aprinsă față de Dumnezeu.
Într-o lume plină de ispite și tulburări, unde mulți tineri se lăsau ademeniți de plăcerile lumești, Evdochim a fost asemenea unei corăbii purtate pe valurile mării, dar care nu se lasă niciodată scufundată. A viețuit în mijlocul societății bizantine fără să se întineze cu patimile acesteia. Tocmai prin această nevoință a sa, trăind în lume și totuși asemenea celor din pustie, a devenit o pildă puternică pentru toți creștinii care doresc să se sfințească în viața obișnuită.
Calendar ortodox 31 iulie 2025
Sfântul Evdochim s-a născut în Capadocia, într-o familie de creștini evlavioși. Tatăl său, Vasile, era patriciu, iar mama sa, Evdochia, era o femeie virtuoasă, care a contribuit esențial la formarea caracterului copilului lor. Deși se bucura de toate avantajele unui neam nobil și înstărit, Evdochim nu a pus niciodată preț pe acestea. Încă din copilărie a arătat o aplecare firească spre rugăciune, învățătură și citirea Scripturilor.
Nu era nevoie să fie îndemnat de cineva, nu avea nevoie de mustrări sau pedepse ca să învețe. Dimpotrivă, își petrecea timpul cu plăcere în citirea Sfintei Scripturi, cu mai multă bucurie decât alții la mesele pline sau la distracții. Era nelipsit de la slujbele Bisericii, ascultând cu luare aminte toate învățăturile, dorind să devină un locaș viu al harului dumnezeiesc.
Evlavia sa nu era superficială sau de formă. Evdochim nu doar că se ruga și învăța, dar își concentra mintea cu totul asupra celor sfinte. Când se ruga, o făcea cu întreaga ființă. Când citea, nu trecea superficial peste cuvinte, ci le cugeta în inimă.
Una dintre cele mai impresionante trăsături ale sale a fost curăția desăvârșită. A ales, din propria voință, să nu privească nicio femeie în față pe durata întregii vieți. Afară de mama lui, n-a privit în ochi altă femeie și n-a întreținut conversații necuviincioase. A fost un model viu de feciorie, o calitate rar întâlnită la tinerii care trăiesc în lume și nu în mănăstiri sau pustietăți.
Pe lângă întreaga înțelepciune, Evdochim era și un om milostiv, cu o inimă largă și o veselie sinceră pe chip. Îi ajuta pe săraci nu doar din prisosul său, ci chiar din cele necesare traiului. Era gata oricând să renunțe la confortul său pentru a da altora. Dacă ar fi fost nevoie să se vândă rob pentru libertatea cuiva, ar fi făcut-o cu bucurie, pentru că știa că milostenia este rodul dragostei adevărate.
Era tatăl orfanilor, sprijinul văduvelor, hrana flămânzilor, acoperământul celor goi. Milostenia sa nu era un gest exterior, ci o expresie a iubirii sincere pentru aproapele, venită dintr-o inimă curată și împodobită cu harul lui Dumnezeu.
Dregător cu funcție înaltă, dar cu mintea la cele cerești
Viața l-a dus, fără voia sa, și spre funcții importante în stat. A fost numit voievod peste oastea din Capadocia, în eparhia Harsiana. Cu toate acestea, el nu s-a mândrit și nici nu a folosit poziția pentru a obține foloase sau slavă deșartă. A considerat această dregătorie ca un dar de la Dumnezeu, pe care trebuia să-l gestioneze cu sfințenie și frică de Dumnezeu.
În loc să se impună prin forță sau autoritate, Evdochim a condus cu blândețe, dreptate și grijă față de cei mici și mari. Ar fi fost gata să-și dea viața pentru cei aflați sub ascultarea sa, fiind un conducător cu suflet de păstor, nu de stăpân.
Deși toți îi cunoșteau virtuțile, el nu voia să se facă remarcat. A trăit în ascuns și a cerut, la finalul vieții, să fie îngropat cu hainele de pe el, fără fast și fără elogii. Înainte de moarte, i-a chemat pe cei apropiați și le-a vorbit despre necesitatea aducerii aminte de moarte. Apoi s-a rugat astfel: „Doamne, precum n-am voit să se arate petrecerea mea cât am trăit, astfel mă rog ca și sfârșitul meu să fie fără slavă omenească”. Și zicând: „Doamne, în mâinile Tale îmi dau sufletul meu”, a trecut la cele veșnice.
Avea doar 33 de ani când a murit, dar înțelepciunea și sfințenia lui întreceau cu mult pe mulți bătrâni pustnici.
Minuni la mormântul său și cinstirea postumă
După moartea sa, mormântul sfântului a devenit loc de tămăduire pentru mulți bolnavi. Un om posedat de diavol s-a vindecat imediat ce a atins mormântul. Un copil cu mâinile paralizate s-a făcut sănătos. Alți bolnavi erau unși cu ulei din candela sfântului și se vindecau pe loc. Chiar și pământul de la mormânt se dădea bolnavilor, aducând alinare celor suferinzi, chiar și de la distanță.
Toate aceste minuni l-au făcut cunoscut și căutat de credincioși. Pelerinii veneau în număr tot mai mare, închinându-se și primind vindecări sufletești și trupești.
După o vreme, mama sfântului, mistuită de dor, a venit la mormânt. A căzut în genunchi și l-a plâns, dar nu cu plâns de întristare, ci cu bucurie, zicând: „Fiule, nu te mai numesc rod al pântecelui meu, ci fiu al lui Dumnezeu după har! Eu pe tine te-am născut trupește, dar tu mă naști acum duhovnicește!”.
La cererea ei, mormântul a fost deschis. Atunci s-a arătat o minune uluitoare: trupul sfântului era întreg, fără nicio urmă de putrezire, după 18 luni de la moarte. Pielea era curată, fața luminoasă, iar hainele nestricate. Din trup izvora bună mireasmă, iar o candelă cu ulei de la mormânt continua să facă minuni.
Moaștele, mutate în taină și venerate la Constantinopol
Maica sfântului a dorit să ducă moaștele în Constantinopol, dar locuitorii Harsianei s-au opus, dorind ca acest dar ceresc să rămână la ei. În cele din urmă, un ieromonah, Iosif, a reușit să le ia pe ascuns. A fost însă descoperit pe drum prin minunile care continuau să se petreacă. Diavolii fugeau când se apropiau de raclă, iar bolnavii se tămăduiau pe loc.
Ajunse la Constantinopol, moaștele au fost așezate cu mare cinste într-o biserică ridicată de mama sfântului în numele Maicii Domnului. Acolo au continuat minunile, dovedind tuturor că harul lui Dumnezeu lucrează cu putere prin acest sfânt care a trăit în lume, dar nu s-a lăsat atins de lume.
Sfântul Evdochim rămâne un model viu pentru toți creștinii care doresc să se sfințească, dar nu trăiesc în mănăstiri. El a arătat că sfințenia nu este doar pentru călugări sau pustnici, ci este posibilă pentru oricine trăiește cu dragoste față de Dumnezeu și aproapele, cu curăție și cu inimă milostivă.
Prin viața sa, Sfântul Evdochim a fost icoană vie a curăției și milosteniei, a smereniei și dragostei creștine. De aceea, Biserica îl prăznuiește cu mare evlavie pe 31 iulie și îl numără printre sfinții de mare folos sufletesc pentru cei care îl cinstesc cu credință.
Rugăciune către Sfântul Cuvios Evdochim, ocrotitor al curăției și al milosteniei
O, Sfinte Cuvioase Evdochim, alesule plăcut al lui Dumnezeu, care în mijlocul lumii ai trăit ca în pustie și cu viață curată ai biruit toate ispitele, primește această rugăciune smerită de la mine, cel împovărat de păcate.
Tu, care din copilărie ai iubit dumnezeiasca înțelepciune mai mult decât toate desfătările lumii și ai păzit neîntinată curăția inimii și a trupului, roagă-te pentru mine, nevrednicul, ca să mă izbăvească Domnul de toată necurăția sufletească și trupească.
O, sfinte al lui Hristos, care ai arătat dragoste fără margini față de cei săraci, miluiește-mă și pe mine, cel lipsit de iubire și împietrit în egoismul meu. Înmulțește-mi credința, aprinde în inima mea dorul de Dumnezeu și învață-mă să dau fără să aștept răsplată, precum tu ai dat din puținul tău celor în nevoie.
Ocrotește-mă, Sfinte Evdochim, în toate zilele vieții mele. Păzește-mă de păcate, de gânduri necurate și de ispitele celui viclean. Tu, care n-ai privit în față nicio femeie, decât pe maica ta, ajută-mă să-mi păzesc ochii și gândurile curate și mintea ațintită spre cele cerești.
Fii mijlocitor pentru mine la Judecata cea de apoi, tu, care ai fost rânduit voievod și n-ai poftit slava lumii, ci ai slujit cu smerenie și dragoste poporului. Roagă-te să-mi dăruiască Domnul duh de smerenie, inimă blândă și cuget curat.
Când va veni ceasul plecării mele din lumea aceasta, fii lângă mine, Sfinte al lui Dumnezeu. Învață-mă să privesc moartea cu pace, așa cum tu ai primit-o cu rugăciune și nădejde, și ajută-mă să-mi las sufletul în mâinile Domnului cu împăcare și cu credință.
Pentru rugăciunile tale, Sfinte Evdochim, să ne miluiască Domnul pe toți, să ne ierte greșelile, să ne lumineze viața și să ne învrednicească de Împărăția Cerurilor, unde tu te veselești acum cu toți sfinții.
Amin.
