Redactia.ro
Home » Știri » Imagini cumplite în India! Unele spitale refuză pacienții fără butelii de oxigen aduse de acasă

Imagini cumplite în India! Unele spitale refuză pacienții fără butelii de oxigen aduse de acasă

Imagini cumplite în India! Unele spitale refuză pacienții fără butelii de oxigen aduse de acasă

Situația din India este înspăimântătoare! Sistemul sanitar este copleșit de numărul record de bolnav, iar spitalele au culoarele pline cu paturi şi tărgi cu pacienți. 

Spitalele din India refuză pacienții fără butelii de oxigen aduse de acasă

Organizația Mondială a Sănătății spune că situația este mai mult decât sfâșietoare în India! Spitalele au culoarele pline cu paturi şi tărgi cu pacienți, iar unii bolnavi nu apucă să mai intre în spital. Guvernul, care relaxase inoportun restricțiile, se străduiește acum să facă față situației, iar ajutorul a început să sosească de peste hotare.

La porțile spitalelor, oameni disperați așteaptă un ajutor care probabil nu va veni.

”Înainte l-am dus la alt spital, dar acolo au refuzat să-l interneze. Ne-au spus să-l aducem la aici. Nici acest spital nu ni-l primește. Oxigenul din ambulanță se termină. Starea lui este destul de gravă. Stăm aici fără oxigen și cu un bolnav în mijlocul drumului, fără nicio speranță”, a declarat ruda unui pacient.

Copleșite și rămase fără resurse, unele spitale refuză pacienții care nu vin cu buteliile de oxigen de acasă. Familiile bolnavilor sunt nevoite să cumpere butelii de oxigen de pe piața neagră la prețuri exorbitante.

”L-am adus pe tatăl meu aici, dar nu sunt paturi. Sunt oameni pe holuri, întinși pe jos. Primele întrebări pe care ți le adresează este dacă ai testul PCR și dacă ai cilindru de oxigen. Am crezut că asta îți asigură spitalul”, spune fiica unui pacient.

În fiecare zi, mii de oameni sunt duși pe ultimul drum către crematoriile care oferă servicii de incinerare în masă.

”Focurile vor continua să ardă întreaga zi până se lasă noaptea. Creșterea numărului de cazuri este atât de mare încât familiile trebuie să stea la coadă pentru a-și arde morții. Oamenii așteaptă afară pentru a putea îndeplini ultimele ritualuri pentru membrii familiei care au murit de COVID”, a declarat Vedika Sud, reporter CNN.

Se pregătesc sute de noi platforme pentru ruguri

Numărul cazurilor crește cu câte un milion la fiecare trei zile și zilnic sunt declarați câte 2-3.000 de morți. Experții spun că aceste statistici oficiale subestimează cu mult amploarea tragediei. Numărul real al cazurilor ar putea fi de până la 30 de ori mai mare. În ceea ce privește decesele, sunt discrepanțe mari între rapoartele oficiale și numărul incinerărilor și al înmormântărilor.

”Sunt acum la un alt crematoriu, în sudul orașului Delhi. Vedeți aici în jur de 50 de oameni care încearcă că pregătească sute de noi platforme pentru ruguri. Contruiesc în grabă un crematoriu pentru a face față creșterii exponențiale a numărului morților”, a declarat Vedika Sud, reporter CNN.

În fața pericolului, oamenii nu par să aștepte rugăminți pentru a se vaccina, dar nu sunt suficiente doze pentru toți. În februarie, guvernul a declarat victoria asupra virusului și a permis din nou adunările mari de oameni, cum ar fi festivalurile religioase și mitinguri politice pentru alegerile în desfășurare zilele acestea în câteva dintre statele indiene. Măsurile au venit când răul deja a fost făcut. Numărul cazurilor a început să crească în martie. Deja până la sfârșitul lunii erau de șase ori mai multe decât la început. Și creșterea continuă. Experții estimează că vârful este la două-trei săptămâni distanță.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: