Redactia.ro

Iohannis a aprobat demisiile miniștrilor ALDE, dar n-a răspuns în privinţa interimarilor propuși de Dăncilă

Iohannis se alătură protestului de la ora 15: ”Vreau să știe protestatarii că sunt alături de ei șîeu”

Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretele prin care a luat act de demisiile miniştrilor Mediului, Energiei şi pentru Relaţia cu Parlamentul.

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat decretul prin care se ia act de demisia Graţielei Leocadia Gavrilescu, viceprim-ministru, ministrul Mediului, a lui Anton Anton, ministrul Energiei, şi a lui Viorel Ilie, ministrul pentru Relaţia cu Parlamentul, şi prin care se constată încetarea funcţiei de membru al Guvernului pentru cei trei, conform Agerpres.

Klaus Iohannis, anunţ de ultimă oră despre aderarea la Schengen

Miniştrii ALDE Graţiela Gavrilescu – Mediu, Viorel Ilie – Relaţia cu Parlamentul şi Anton Anton – Energie şi-au depus, marţi, demisia la Secretariatul General al Guvernului.

Decizia demisionarilor a fost luată după ce conducerea ALDE a hotărât luni retragerea de la guvernare.

După demisia celor trei, premierul Viorica Dăncilă a transmis, marţi, preşedintelui Klaus Iohannis propunerile de miniştri interimari la Energie – Niculae Bădălău (ministrul Economiei), la Mediu – Ioan Deneş (ministrul Apelor şi Pădurilor) şi la Relaţia cu Parlamentul – Radu Oprea (ministrul pentru Mediul de afaceri, antreprenoriat şi comerţ).

Klaus Iohannis a anunțat că respinge toate propunerile trimise de Viorica Dăncilă pentru portofoliile de la Justiție, Educație, Interne și cele două posturi de vicepremier.

Eu nu voi gira prin deciziile mele susținerea acestui Guvern. PSD și ALDE deopotrivă sunt vinovate pentru eșecul acestei guvernări. Încercările ALDE de a se spăla acum pe mâini sunt pir și simplu ridicole. După ce ai stat la aceeași masă cu PSD și ai luat măsuri împotriva românilor nu mai păcălești pe nimeni că nu ești vinovat. În primul rând nu accept nicio propunere de remaniere din partea acestui guvern”, a spus Klaus Iohannis.

adsmedia.ro - Ad Network
O lovitură zdrobitoare contra ciupercii!
Sunteți sigur de sănătate dvs.? Verificați-vă simptomele!
In loc sa il inlocuiesc, m-am schimbat cu el!
Imi pare foarte rau ca am aflat atat de tarziu despre crema asta. Adio Varicele!
Ca să tratați diabetul, trebuie să...
Minus 15 kg pe lună + stop efect
Etichete: