Redactia.ro
Home » Știri » Italia prelungește restricțiile pentru români. Noile măsuri au intrat deja în vigoare

Italia prelungește restricțiile pentru români. Noile măsuri au intrat deja în vigoare

italia

Guvernul italian a prelungit până la 7 octombrie măsurile menite să stopeze răspândirea noului coronavirus, potrivit unui decret emis luni de premierul Giuseppe Conte.

Noul decret va fi valabil timp de 30 de zile, până la 07 octombrie, când miniștrii vor decide din nou, dacă normele ar trebui extinse sau revizuite, potrivit thelocal.it.

Premierul Conte le-a cerut italienilor să continue să participe la măsurile de îngrădire a virusului. „Nu trebuie să lăsăm garda jos şi să irosim eforturile” depuse până acum, a avertizat premierul italian. „Înţeleg că tinerii ar dori să revină la viaţa de noapte, însă trebuie să se comporte responsabil. Miza o reprezintă sănătatea persoanelor iubite”, a mai spus Conte. Italia s-a numărat printre ţările sever lovite de pandemia de coronavirus în primăvară.

Măștile rămân obligatorii

Potrivit actului, adoptat în regim de urgență, toţi vor purta mască în locurile publice şi vor respecta distanţa fizică. Adunările cu număr mare de persoane rămân interzise. Conte a vorbit despre „măsuri echilibrate care sunt conforme cu situaţia actuală” şi a atras atenţia că oamenii trebuie să rămână vigilenţi în privinţa virusului.

Conform decretului, vasele de croazieră vor putea începe să navigheze din 15 septembrie, însă norme stricte de igienă vor trebui respectate la bord. De la 1 septembrie, centrele expoziţionale vor putea fi deschise, iar construcţia şi organizarea spaţiilor expoziţionale poate începe imediat.

Stadioanele rămân închise în primele zile de campionat din Seria A, care se vor juca fără public. La fel şi discotecile rămân închise, în urma creșterii infecțiilor COVID 19. „Guvernul național nu a redeschis niciodată discotecile, unele regiuni, care aveau dreptul să facă acest lucru au făcut-o, dar am intervenit pentru a le închide”, a spus ministrul Sănătății, Roberto Speranza. În ceea ce priveşte trasportul public, acestea va fi folosit la o capacitate de 80%.

Cuplurile internaționale se pot reuni

Cuplurile internaționale se pot reuni, cu testarea celor care provin din următoarele țări, incluse pe lista statelor cu risc ridicat: Armenia, Bahrain, Bangladesh, Brazilia, Bosnia Herțegovina, Chile, Kosovo, Kuweit, Macedonia de Nord, Moldova, Muntenegru, Oman, Panama, Peru, Republica Dominicană, Serbia, Columbia. Cuplurile vor intra însă în carantină de 14 zile.

Cei care sosesc din Croația, Grecia, Malta și Spania vor fi obligatoriu testaţi. De asemenea, persoanele care sosesc din România și Bulgaria vor rămâne în carantină.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: