Mirela Loșniță
Iubitul meu insista să fac două dușuri pe zi. Am aflat adevăratul motiv abia când i-am cunoscut mama. Mă numesc Sophie, am 32 de ani, și mult timp am crezut că viața mea sentimentală intrase, în sfârșit, pe un drum liniștit și frumos. Jacob, bărbatul care m-a cucerit cu mintea lui ageră și eleganța manierelor, părea să fie tot ce îmi dorisem vreodată. Ne-am cunoscut într-un context romantic, la o întâlnire organizată de un prieten comun, iar atracția dintre noi a fost imediată.
Iubitul meu insista să fac două dușuri pe zi
Jacob era genul de bărbat ordonat, echilibrat și calculat, calități care m-au atras instant. Ne-am apropiat rapid și am descoperit că aveam multe în comun: pasiunea pentru natură, dragostea pentru mâncăruri elaborate și fascinația pentru filmele vechi. Weekendurile le petreceam cutreierând păduri, plimbându-ne prin parcuri, pierduți în liniștea naturii. În serile obișnuite, găteam împreună, râdeam în timp ce învățam rețete noi, apoi ne cuibăream pe canapea, urmărind clasici ai cinematografiei și comentând replicile și jocul actoricesc.
Relația noastră era o combinație ideală între rutină și surpriză. Ne simțeam conectați în cele mai simple momente, iar viața părea ușoară și frumoasă. Până într-o seară.
Stăteam amândoi acasă, fiecare absorbit de activitatea sa – eu citeam, el lucra pe laptop. La un moment dat, Jacob și-a închis brusc laptopul și m-a privit cu o seriozitate pe care rar o văzusem la el. A ezitat câteva secunde, apoi a spus:
– Sophie, trebuie să vorbim. E ceva ce mă deranjează și simt că nu pot merge mai departe dacă nu discutăm despre asta.
M-am încordat brusc. O mie de gânduri mi-au trecut prin minte. Se îndoia de relația noastră? Găsise pe altcineva?
– Aș vrea să faci două dușuri pe zi, nu doar unul, mi-a spus el în cele din urmă.
Am amuțit. A fost ca și cum mi s-ar fi tras brusc covorul de sub picioare. Nu înțelegeam. Îmi păstrasem mereu igiena. Îmi plăcea să fiu curată, să miros frumos, să mă simt bine în pielea mea. De ce îmi cerea asta?
Iubitul meu, văzând expresia mea nedumerită, a continuat:
– Nu e ceva ce fac din răutate. E doar… am standarde foarte ridicate când vine vorba de curățenie. Două dușuri pe zi m-ar face să mă simt mai confortabil.
În ciuda confuziei mele, i-am dat ascultare. L-am iubit suficient cât să nu vreau să stric ceea ce construisem împreună. Așa că, de a doua zi, am început să-mi schimb rutina. Mă trezeam mai devreme ca să fac duș dimineața, apoi seara, înainte de culcare, încă unul. Am investit în geluri de duș parfumate, deodorante de top, săpunuri naturale, scruburi, pudre – tot ce am crezut că ar putea elimina vreo urmă de neplăcere olfactivă.
Dar ceva în mine se rupea, puțin câte puțin. Nu mai era o simplă schimbare de obicei, ci o formă de presiune zilnică. Mă simțeam tot mai nesigură, tot mai atentă la felul în care miros, cum mă îmbrac, cum mă apropii de el.
După câteva săptămâni, Jacob m-a privit din nou cu aceeași seriozitate.
– Sophie, îmi pare rău, dar trebuie să-ți spun adevărul. Am tot sperat că dușurile vor rezolva problema, dar nu au făcut-o. Cred că ai o problemă de miros corporal.
Am înlemnit. Era prima oară în viața mea când cineva îmi spunea așa ceva. Niciun fost nu-mi spusese vreodată că a simțit ceva deranjant. Prietenele mele cele mai apropiate nu-mi dăduseră niciun semn că aș avea vreo problemă. Și, mai ales, eu însămi nu simțisem niciodată nimic suspect.
Cuprinsă de rușine și teamă, am început să caut răspunsuri. Am devenit obsedată de subiect, cercetând tot ce se putea despre cauzele mirosului corporal, despre afecțiuni rare, despre diete, hormoni, dezechilibre metabolice. M-am programat la medic. Voiam un verdict clar. Aveam nevoie de certitudinea că nu mi se întâmpla ceva grav – sau poate, că totul era doar în capul lui Jacob.
Medicul care m-a consultat, Dr. Lewis, m-a ascultat cu atenție. I-am povestit întreaga mea rutină, temerile, solicitările lui Jacob. M-a privit cu o îngrijorare sinceră.
– Sophie, nu simt nimic neobișnuit. Nu ai niciun miros corporal deranjant.
Totuși, i-am cerut să-mi facă teste. Voiam o confirmare clară. Le-am așteptat cu sufletul la gură. Trecuseră luni în care viața mea gravita în jurul dușurilor, produselor de igienă și a fricii că nu sunt „destul de curată” pentru omul pe care îl iubeam.
Rezultatul a fost clar: eram perfect sănătoasă.
Și atunci, o nouă întrebare a început să mă bântuie: dacă nu era nimic în neregulă cu mine, atunci ce anume nu era în regulă cu iubitul meu?
La scurt timp după această revelație, Jacob mi-a spus că vrea să mă ducă la cina cu părinții lui. O întâlnire importantă. Ar fi trebuit să fie un moment de apropiere, dar în sufletul meu era doar o agitație mocnită.
Am ajuns la casa părinților lui. Mama lui, Nancy, era o femeie elegantă, sobră și… rece. M-a privit atent, apoi, cu un zâmbet politicos, mi-a spus:
– Poate vrei să te împrospătezi înainte de cină. Avem timp.
Cuvintele ei, aparent inofensive, mi-au înghețat sângele. Era același tip de mesaj pasiv-agresiv, acoperit de politețe, dar care răsuna în urechi ca o insultă mascată. Brusc, mi-am dat seama: obsesia lui Jacob pentru igiena mea nu era doar a lui. Venea din familie.
În acea seară, sora lui Jacob, Eloise, m-a invitat în camera ei. Era singura care părea diferită – caldă, empatică, sinceră.
– Sophie, nu ești tu problema. Ei… au niște idei foarte ciudate. Mama noastră și Jacob cred că au „simțuri dezvoltate”, că pot detecta lucruri pe care alții nu le simt. Mereu au fost obsedați de mirosuri, de curățenie, de detalii care nu contează. Nu ești prima victimă a acestei obsesii.
Am simțit cum se sparge ceva în mine. Toate acele luni de suferință, de rușine, de îndoieli, fuseseră alimentate de o manipulare tăcută, de o moștenire de idei bizare și presiuni absurde.
Când am ieșit din camera lui Eloise, știam ce am de făcut. Nu mai era loc de întors scrie the celebritist.
În zilele care au urmat, i-am spus iubitului meu, cu calm, că relația noastră se încheie. Nu pentru că nu îl mai iubeam – ci pentru că învățasem să mă iubesc pe mine. Nu puteam trăi în umbra unor standarde absurde, într-o permanentă luptă de a „fi destul de bună” pentru cineva care mă privea cu suspiciune, nu cu iubire.
Plecarea din viața lui Jacob a fost dureroasă, dar eliberatoare. Am redescoperit bucuria de a fi eu însămi, de a nu-mi planifica ziua în funcție de un duș în plus sau de frica de a nu deranja. Mi-am reluat viața, pas cu pas, cu zâmbetul pe buze și încredere în forțele mele.
Am învățat că, uneori, iubirea nu înseamnă să te schimbi pentru celălalt – ci să ai curajul de a rămâne fidel propriei demnități.
