Redactia.ro
Home » Sport » Jenson Button revine! În ce competiție va concura

Jenson Button revine! În ce competiție va concura

Formula 1, Jenson Button, Lewis Hamilton, Extreme E

Fostul campion mondial, va concura din nou, de această dată în campionatul Extreme E a cărei primă ediție se va disputa anul acesta.

Jenson Button a decis să revină în competiție. Nu în Formula 1 ci în Extreme E. Britanicul are propria sa echipă, JBXE. Acest nou campionat off-road Extreme E, este rezervat mașinilor în întregime electrice. Prima ediție va lua startul în luna aprilie. Încă doi campioni mondiali de Formula 1, Lewis Hamilton şi Nico Rosberg au anunțat că vor avea echipe în Extreme E.

„Extreme E este o disciplină care oferă atât competiție, cât şi spectacol pentru fani şi pune în lumină impactul schimbării climatice. Noi căutăm să câștigăm competiții, dar în același timp să atragem atenția prin disputarea unor curse în locuri care au suferit de pe urma schimbării climatice în ultimii ani”, a declarat Button într-un comunicat.

Unde are loc prima cursă a Formulei E

Prima cursă, Wadi Rum din Arabia Saudită, va avea loc între 3 şi 4 aprilie. Inițial ar fi trebuit să aibă loc între 20 şi 21 martie, dar calendarul a fost modificat pentru a nu se suprapune cu Marele Premiu de Formula 1 al Australiei, care era programat pe 21 martie. Cursa a fost însă amânată pentru luna noiembrie, din cauza condițiilor de carantinare obligatorie din Australia. S-a decis astfel, ca sezonul de Formula 1 să debuteze în Bahrain pe 28 martie. Anul acesta la start se vor alinia nouă echipe, iar printre piloți sunt nume grele precum campioni WRC Sebastien Loeb şi Carlos Sainz. Sezonul de Extreme E va cuprinde în acest sezon cinci curse xPrix în Arabia Saudită, Senegal, Groenlanda, Brazilia şi Argentina.

Jenson Button, campion mondial în 2009

La vârsta de 18 ani, Button a participat în Formula Ford Britanică și a devenit campion după ce s-a impus în nouă curse. În 1999, a făcut pasul spre Formula 3, unde a fost desemnat cel mai bun debutant. În același an a dat o probă la Williams, reușind să devină al doilea pilot. A debutat în sezonul 2000 în Formula 1, și a terminat pe locul opt în clasamentul piloților. Cea mai bună performanță a fost obținută în Belgia unde s-a clasat pe locul trei în calificări și pe locul cinci în cursă. În 2001, a alergat pentru Benetton, chiar dacă avea contract cu Williams, dar sezonul său a fost slab, a terminat pe locul 17. În anul 2002, echipa Benetton își schimbă numele devenind Renault F1. Button obține cel mai bun rezultat, un loc 4 fiind aproape de podium. În sezonul următor, Renault renunță la britanic, acesta mergând la BAR. În următorii ani începe să se claseze pe podium. Din 2006, echipa BAR a fost cumpărată Honda, dar Jenson Button rămâne la echipă, fără rezultate notabile. În 2009, echipa este cumpărată de Ross Brawn, iar piloții sunt Button și Barrichello. Britanicul începe să câștige și se instalează în fruntea clasamentului pentru prima dată în carieră. În acel an a câștigat titlul mondial. În 2010, britanicul semenază cu McLaren unde este coechipier cu Lewis Hamilton. În anul 2017, fostul campion mondial a decis să se retragă.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: