Redactia.ro
Home » Homepage » Judecătorii au decis! Ani grei de puşcărie pentru buzoianul care și-a incendiat iubita

Judecătorii au decis! Ani grei de puşcărie pentru buzoianul care și-a incendiat iubita

buzoianul care și-a incendiat iubita

Tribunalul Buzău a pronunţat, joi, sentinţa în cazul tânărului care şi-a ucis fosta iubită prin incendiere. Cosmin Dan a fost condamnat la 24 de ani de închisoare.

Pedeapsa este compusă din 23 de ani de închisoare pentru omor calificat şi încă un an reprezentând o treime din pedeapsa pentru infracţiunea de distrugere.  În acelasi timp, instanţa a obligat inculpatul la despăgubiri în valoare de 160.000 de lei, bani care vor ajunge la părinţii victimei.

Decizia nu este definitivă

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel, transmite Adevarul. Avocatul lui Cosmin Dan va ataca sentinţa, următoarea fază a procesului urmând a se judeca la Curtea de Apel Ploieşti.

A fost nevoie de şase termene pentru ca judecătoarea de caz să decidă ca inculpatul să execute 24 de ani de închisoare pentru fapta sa.

La ultimul termen, cel de marți, acuzatul a cerut clemență. El a spus în fața judecătorilor că nu a vrut să o omoare pe Valentina Nica, fosta sa iubită, ci doar a vrut să o sperie, dar lucrurile i-au scăpat de sub control, iar aceasta a sfârșit incendiată în propriul apartament.

Tragedia s-a petrecut în februarie 2019

Tragedia s-a produs în noaptea de 22 spre 23 februarie 2019. Supărat că Valentina Nica ar fi încercat să-i povestească noii sale iubite despre relaţia lor, Cosmin Dan ar fi cerut ajutorul a doi prieteni, care i-ar fi adus o sticlă cu benzină. Complicii lui au scăpat de pedeapsă și își pot vedea în continuare de viață.

Valentina și Cosmin erau foști iubiți, dar continuau să se mai întâlnească, deși tânărul avea o relație oficială cu o altă fată: „Inculpatul a avut o relație de prietenie cu victima în urmă cu 2-3 ani, relație care a continuat și în intervalul 2018-februarie 2019, deși acesta avea, oficial, o altă legătură sentimentală.”, se arată în rechizitoriul procurorilor.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: