Redactia.ro
Home » Știri » Klaus Iohannis, la inaugurarea sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență: ”Amenințările și provocările la adresa statelor din UE și NATO se diversifică”

Klaus Iohannis, la inaugurarea sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență: ”Amenințările și provocările la adresa statelor din UE și NATO se diversifică”

Klaus Iohannis

Președintele Klaus Iohannis a participat, luni, la inaugurarea sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență. Cu această ocazie, șeful statului a ținut un discurs despre amenințările și provocările la adresa statelor din UE și NATO și inclusiv despre evenimentul la care a luat parte.

Klaus Iohannis, la inaugurarea sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență: ”Amenințările și provocările la adresa statelor din UE și NATO se diversifică”

La eveniment au luat parte și alți oficiali, precum: premierul Florin Cîțu, ministrul de Externe Bogdan Aurescu, secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană și vicepreședintele Comisiei Europene Maros Sefcovic.  Klaus Iohannis, cu ocazia participării la inaugurarea sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, a declarat că ”se diversifică și devin din ce în ce mai greu de combătut„, amenințările și provocările statelor din UE și NATO, potrivit Digi 24.

”Mă bucur să particip astăzi la inaugurarea sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Reziliență, o inițiativă a României implementată cu energie și eficiență. Este un pas important în operaționalizarea Centrului și contez, și pe mai departe, pe aceeași energie și eficiență în demersurile de construcție instituțională și conceptuală legate de Centru. Am încredere că acest proiect, care se bucură deja de aprecierea și interesul Alianței Nord-Atlantice, al Uniunii Europene și al partenerilor noștri la nivel internațional, va aduce valoare adăugată în contextul geopolitic actual. Zilnic observăm că provocările și amenințările, inclusiv din registrul neconvențional, la adresa statelor și societăților care fac parte din comunitatea europeană și euroatlantică de valori se diversifică și devin din ce în ce mai greu de combătut”, a spus Klaus Iohannis.

Klaus Iohannis îndeamnă la sporirea atenției

Astfel, Klaus Iohannis a îndemnat să sporim atenția, iar Centrul care s-a inaugurat, luni, va ajuta se ne ferim de eventuale amenințări.

”Este, așadar, necesar ca vigilența noastră, pe toate palierele, să crească. Și avem nevoie, prin urmare, de conceptele și instrumentele de acțiune adecvate pentru a răspunde pe măsură. Reziliența este un astfel de concept esențial, iar Centrul inaugurat astăzi este, fără îndoială, un astfel de instrument absolut necesar. Din ce în ce mai des, situații noi și extrem de complexe ne demonstrează că efortul de consolidare a rezilienței față de provocări și amenințări eterogene, sofisticate și numeroase trebuie să implice niveluri multiple ale administrației și societății”,a mai spus șeful statului.

Prin inaugurarea Centrului, Klaus Iohannis a mai spus că România se angajează ”ferm” în securitatea europeană.

”Crearea acestui Centru reprezintă încă un exemplu al angajamentului ferm al României pentru securitatea europeană și euro-atlantică și al capacității noastre de a promova inițiative care aduc valoare adăugată în acest scop. Prin decizia de a internaționaliza acest Centru, vom promova obiectivele României, ale Alianței Nord-Atlantice și ale Uniunii Europene în domeniul rezilienței. Dorim ca această instituție să devină un pol de excelență și furnizor de expertiză pentru NATO și Uniunea Europeană, respectiv pentru statele membre și partenere ale celor două organizații”, a mai adăugat Iohannis.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: