Redactia.ro
Home » ADEVARUL » OMS confirma: Nu folosiți ibuprofen în caz de coronavirus

OMS confirma: Nu folosiți ibuprofen în caz de coronavirus

GALERIE FOTO (2)

Cadre medicale din Franța au anunțat că există o listă cu medicamente interzise în caz de coronavirus. Aceștia au descoperit că aceste pastile pot agrava starea pacientului infectat cu COVID-19.

Update luni, 17.03: Într-o conferință de presă susținută la Geneva, purtătorul de cuvânt al OMS  a confirmat că la acest moment se fac studii care să stabilească o legătură între ibuprofen şi creşterea ratei mortalităţii. Până ce se va ajunge la un punct final al studiilor, Christian Lindmeier a recomandat folosirea paracetamolului în caz de coronavirus. „Recomandăm paracetamol, nu ibuprofen în automedicaţie”, a declarat Lindmeier, citat de Agerpres.

Lista medicamentelor interzise în caz de coronavirus

Potrivit Le Figaro, există anumite medicamente care înrăutățesc starea de sănătate a pacienților confirmați cu coronavirus. Printre acestea se numără ibuprofenul și alte inflamatoare nesteroidiene (AINS) precum și cortizonul.

ATENȚIE! Această ipoteză nu este susținută și de specialiștii din Germania, care spun că aceste informații sunt bazate pe observațiile unor medici, și nu pe niște dovezi științifice. De aceea, specialiștii întăresc ideea să nu se ia pastile preventiv, fără sfatul unui medic specialist.

În locul ibuprofenului şi al altor AINS (acid acetilsalicilic – aspirină -, diclofenac, naproxen, flurbiprofen, ketoprofen etc.), în caz de viroză sau altă infecţie virală, inclusiv COVID-19, se recomandă administrarea de paracetamol, dar fără a depăşi doza zilnică de 60 mg/kg/zi”, afirmă Jérôme Salomon, directorul general al Sănătăţii, solicitând totodată populaţiei să evite automedicaţia.

Paracetamolul recomandat de ministrul Sănătății din Franța

Pe de altă parte, ministrul Sănătății din Franța, Olivier Veran, a postat pe Twitter un mesaj în care spunea că ibuprofenul și cortizonul pot reduce imunitatea și recomandă, mai degrabă, paracetamol pentru scăderea febrei. Acesta din urmă nu dă efecte negative asupra sistemului imunitar.

Mesajul ministrului Sănătății din Franța
Mesajul ministrului Sănătății din Franța

Dr. Ion Ștefan, șef de secție al Spitalului Militar susține și el ideea că e greșit să iei medicamente fără prescripția unui specialist. Important de știut e că, dacă prezentați simptome de coronavirus, apelați-vă medicul de familie.

În acest moment, în România, sunt confirmate 131 de cazuri de coronavirus. 9 pacienți au fost deja vindecați, peste 15.000 sunt în izolare la domiciliu și alți 1.700 în carantină.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: