Messi în război cu Abidal. Argentinianul a răbufnit, după ce Eric Abidal, acum directorul sportiv al FC Barcelona a declarat că antrenorul Ernesto Valverde a fost demis din cauza jucătorilor.
Eric Abidal a acordat un interviu celor de la „Sport” în care a susţinut că antrenorul Ernesto Valverde ar fi fost demis din cauza jucătorilor. Acesta a spus că fotbaliştii nu se mai antrenau cum ar fi trebuit şi au avut o atitudine necorespunzătoare.
„Mulţi jucători nu erau mulţumiţi sau nu munceau din greu şi era de asemenea o problemă de comunicare internă. Relaţia dintre antrenor şi vestiar a fost întotdeauna bună, dar sunt lucruri pe care pot să le simt ca fost jucător. Am spus condcuerii clubului ce credeam şi a trebuit luată o decizie”, a declarat francezul.
După ce a văzut declaraţia, căpitanul Barcelornei, Leo Messi a luat foc. A postat pe contul său un mesaj dur în care îl atacă pe Abidal.
„Nu-mi place să fac aceste lucruri, dar cred că fiecare trebuie să fie responsabil de îndatoririle lui şi să aibă grijă de deciziile lui. Jucătorii sunt responsabili pentru ceea ce se întâmplă pe teren şi noi suntem primii care recunoaştem când lucrurile nu merg bine… cred că atunci când se vorbeşte de jucători, ar trebui să fie date nume. Pentru că altfel ni se încarcă afirmaţii care sunt spuse şi care nu sunt adevărate”, a scris Messi.
Valverde a fost demis la începutul anului
Pe 14 ianuarie, Barcelona anunţa că antrenorul Ernesto Valverde este demis, din cauza rezultatelor slabe. Tehnicianului i s-a reziliat contractul după eşecul cu Atletico Madrid, 2-3, din semifinalele Supercupei Spaniei. Şefii catalanilor ar fi purtat apoi discuţii cu 5 antrenori, care au refuzat să preia echipa. Cel care a acceptat a fost Quique Setien şi a semnat un contract până în iunie 2022.
Citeşte şi: Bombă la FCSB! Arda Turan ar putea să bată palma cu Gigi Becali