Redactia.ro
Home » Monden » Mihai Bendeac, despre cartea scrisă cu mama lui: ”Povestesc și chestii mai dubioase, la limita sexualității”

Mihai Bendeac, despre cartea scrisă cu mama lui: ”Povestesc și chestii mai dubioase, la limita sexualității”

GALERIE FOTO (2) Mihai Bendeac, despre cartea scrisă cu mama lui

Mihai Bendeac este un personaj și atunci când nu este pe scenă. Actorul lansează mâine prima carte scrisă de el iar toți se așteaptă la dezvăluiri bombă despre cine este omul Mihai Bendeac. Acesta a vorbit recent despre cartea scrisă cu mama lui. 

Mihai Bendeac, despre cartea scrisă cu mama lui

Într-un interviu exclusiv pentru click.ro, Mihai Bendeac a vorbit despre cartea scrisă cu mama lui și despre marea traumă care se regăsește în noua carte. Deși este unul dintre artiștii care vorbesc mult despre viața personală, se pare că actorul va divulga mici secrete ținute ascunse până acum.

Cartea intitulată ”Jurnalul unui burlac: Conversații cu mama” se va lansa pe 10 decembrie, iar toate încasările vor merge către o cauză umanitară. Mihai Bendeac nu se satură să vorbească despre tot ce ține de viața lui, astfel că, în acest interviu povestește cele mai intime lucruri, despre familie, minte și suflet.

Mihai Bendeac a scris această carte în mai puțin de nouă luni, însă chiar și așa a întâmpinat probleme atunci când s-a decis că vrea să încerce și acest domeniu. Deși era obișnuit să scrie scenarii și scheciuri, cartea a fost cu mult mai complexă și chiar o provocare pentru el. Actorul a vorbit despre carte scrisă cu mama lui cu emoție, fiind inclusiv și acum emoționat pentru ce va urma.

”Am zis că o dată în existența mea o să mă apuce această nebunie. Dar n-am înaintat un termen atunci și în același timp consideram că treaba asta se va întâmplă peste mult mai mult timp decât s-a întâmplat, de fapt, din multe puncte de vedere. Adică știindu-mi programul, felul de a privi lucrurile și așa mai departe. Dar acum am fost cumva obligat să fac asta. În același timp, îți spun sincer, că nu știu dacă vreodată o să am puterea să parcurg acest drum, pentru că a fost mult mai greu decât mi-aș fi închipuit. A fost extraordinar de greu, poate cel mai greu lucru pe care l-am făcut vreodată. Și am făcut lucruri destul de grele de-a lungul timpului.

Am foarte mari emoții. Am foarte mari emoții, pentru că nu este un domeniu pe care să-l stăpânesc. N-am mai făcut asta niciodată. Adică am scris cu totul alte lucruri. Și ăsta a fost motivul pentru care mi-am dat niște dead-line-uri nerealiste. Adică eu am fost absolut convins că o să termin cartea asta într-o lună jumătate și m-am bazat pe chestia asta gândidu-mă la stilul meu de lucru. Dar nu există nicio legătură între a scrie un scenariu sau mai mai multe, a scrie scheciuri și a scrie o carte. Și aici cumva m-am trezit într-un univers pe care nu-l stăpâneam absolut deloc și mi-a fost foarte greu. În ultima instanță am scris de mână o carte despre care mi-am dat seama, abia după ce am vorbit de atâtea ori la editură, ce înseamnă o paginație. Cred că scrisesem o carte de 500 de pagini. După care am dat înapoi de la asta, am trecut la altă variantă și a fost o muncă de câteva luni”, a declarat Mihai Bendeac pentru click.ro.

Mihai Bendeac, despre cartea scrisă cu mama lui
Mihai Bendeac, despre cartea scrisă cu mama lui

Mihai Bendeac a scris cartea mai mult în izolare. Norocul a stat de partea lui în această situație. A început să scrie în mijlocul lunii aprilie, iar faptul că nu a avut spectacole l-a obligat cumva să se apuce mai repede de treabă și să ia o pauză de la lucrurile pe care le făcea el constant.

”Cumva m-a obligat maică-mea să fac lucrul ăsta, pentru că s-a apucat ea să scrie într-un caiet studențesc niște amintiri. Pe care mi l-a dat și eu am zis: „mama, nu se poate să-ți amintești numai lucrurile frumoase””, a povestit Bendeac.

Ce traume conține cartea lui Mihai Bendeac

Mihai Bendeac consideră că prima lui carte nu este nici pe departe o carte autobiografică, ci mai degrabă o ficțiune. Aceasta conține multe zone, unele de emoție, altele vulgare, așa cum le numește chiar autorul, însă conține ceva de care Mihai Bendeac este mândru: conține sinceritate. Despre cartea scrisă cu mama lui are o mulțime de gânduri bune, iar pentru actor, făptul că a scris aceste pagini cu ea a fost o terapie.

”E o carte care sigur că are zone de emoție, dar sigur că are și niște zone extrem de ireverențioase. Are și zone sau accente poate vulgare pentru unii, în anumite momente. Are și zone, poate, șocante sau derajante pentru alții. Nu mi-aș permite vreodată să mă laud cu vreun fel de calitate scriitoricească, dar singura chestie cu care mă pot lauda și mă pot uita în oglindă și să îmbrățișez chestia asta, este faptul că am scris foarte sincer. Extrem de sincer, iar pentru mine a fost o terapie. Chiar dacă o terapie destul de dură în anumite momente, pentru că au fost vreo două-trei capitole care m-au chinuit foarte mult. Sunt niște traume din trecut pe care nu prea mi-aș fi dorit să le revizitez. Dar am făcut asta și m-am bucurat pînă la urmă.

Ca să mă acopăr, ca să zic așa, din punct de vedere legal, n-aș vrea să spun că este o carte autobiografică. Pentru că în această carte există și niște lucruri care sunt la limita unor istorii. Și atunci prefer să spun că este o ficțiune”, a spus Mihai Bendeac.

Mihai Bendeac, despre cartea scrisă cu mama lui. Potrivit declarațiilor, cartea vorbește și despre copilăria artistului, dar are și unele capitole mai intime, ”la limita sexualității”.

”O mică parte din carte se bazează și pe asta (n.r copilările). Evident sunt lucruri pe care nu le-am mai ținut minte. Cumva structura cărții e în felul următor: eu am scris diferite capitole și după cele mai multe dintre ele există și o conversație cu maică-mea pe baza capitolului respectiv. Dar sunt în același timp și 6 capitole, între care patru se numesc „Jurnalul unui burlac”, și unde povestesc chestii, să zicem, mai dubioase, intime, la limita sexualității și unde nu urmează o conversație cu mama. Dar și două capitole în care sunt scrise niște lucruri pe care nici ei nu i le-am spus vreodată. Sau mă rog, nu i le-am spus la nivel de detaliu. Iar unul dintre ele este cumva și motivul pentru care am scris cartea. Am vrut să scriu cartea pentru acest capitol care se numește „cel mai trist capitol” și care este o traumă foarte puternică care pe mine m-a afectat în copilărie. Când eram în clasa a șaptea, mă rog”, a spus Bendeac.

Cartea va fi lansată doar online, pentru că fizic nu se poate din cauza restricțiilor impuse de pandemia de coronavirus. Însă acest lucru nu-l deranjează pe Mihai Bendeac, care abia așteaptă să-și ia o mică vacanță de sărbători.

”Până la sfârșit de an nu mai vreau să fac nimic. Vreau să stau cu familia, să facem bradul. Crede-mă că eu nu sunt cu sărbătorile, însă îmi doresc, ca niciodată, să fac bradul cu familia, să vină Sărbătorile. Sunt extrem de obosit și toată perioada asta cu cartea m-a dat complet peste cap. Eu oricum sunt sălbatic, antisocial și stau în casă, dar această perioadă am exagerat complet cu asta, am scris încontinuu, am băut și am fumat. Mi-am făcut ficatul praf, nu vreau decât să fiu curat o perioadă, să stau cu familia și să mănânc sănătos”, a spus Mihai Bendeac.

Banii obținuți din vânzarea cărții vor fi donați integral

„Din 10 Decembrie, ORA 10:00 am, «Jurnalul unui Burlac: Conversații cu Mama». Cartea se pune în vânzare pe bookzone.ro și în librării. S-a muncit mult în ultimele luni. Dacă aveți drag să o achiziționați, ajutându-ne, în felul acesta să acționăm umanitar cu TOATE fondurile rezultate, sunteți nimic altceva decât îngeri. Știu că mă pot baza pe voi și vă mulțumesc. Am încercat să vă pun în mâini, la prețul de 49 de lei, o carte interesantă, controversată, sinceră. Ajutați-ne! Am muncit la ea 8 luni!”, scrie Mihai pe Facebook.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: