Mircea Rednic a făcut curățenie! A dat afară o echipă întreagă. A pus pe lista neagră 11 jucători de la Poli Iași și susține că vrea să aducă doar cinci fotbaliști în această iarnă.
Mircea Rednic a făcut curățenie! Antrenorul vrea să transforme radical echipa. În acest moment lotul s-a subțiat bine. Moldovenii pleacă în cantonament în Antalya, iar antrenorul de 57 de ani a decis pe cine se va baza în retur. Cobrea, Cabral, Bădic, Assulin, Carlone, Diallo și Hațiegan au fost anunţaţi să-și caute echipe. Bălan, Bârnoi şi Devesa şi-au reziliat deja contractele, iar Chelaru a fost împrumutat la Aerostar Bacău. Mircea Rednic l-a transferat deocamdată pe mijlocașul Răzvan Grădinaru. În zilele următoare ar mai putea ajunge și Linas Klimavicius. Lituanianul a fost adus tot de Rednic și la Dinamo. Jucătorul tocmai a devenit liber de contract, după ce și-a reziliat înțelegerea cu echipa din Ștefan cel Mare.
”Klimavicius este în intențiile noastre, nu am semnat nimic. Mircea Rednic, împreună cu Toni Heleșteanu, directorul sportiv, se ocupă de partea aceasta de transferuri. La mine ajung persoanele sigure de transferat și eu îmi dau acordul din punct de vedere financiar. Asta este strategia”, a spus Adrian Ambrosie, președintele moldovenilor, la Digi Sport.
Mircea Rednic l-a înlocuit pe Mihai Teja
Mircea Rednic l-a înlocuit pe Mihai Teja pe banca moldovenilor, la începutul acestei luni. A semnat un contract valabil până la finalul sezonului, cu posibilitatea de prelungire pe încă un sezon. Obiectivul tehnicianului e clasarea pe unul din locurile 7-10 în Liga 1. În acest moment Poli Iaşi ocupă poziția a 11-a, cu 22 de puncte. Mircea Rednic a antrenat ultima dată echipa Dinamo.
Citește și: Ofertă după ofertă pentru Ionuț Radu! Ce au răspuns italienii de la Inter




















