Georgescu Dragos
Au trecut mai bine de trei luni de la momentul în care Nicușor Dan a depus jurământul ca președinte al României, iar începutul său de mandat continuă să genereze controverse și percepții contradictorii. Deși primele 100 de zile ale oricărui mandat prezidențial sunt privite, de regulă, ca o perioadă definitorie pentru stabilirea direcției, a stilului de guvernare și a priorităților naționale, în cazul actualului șef al statului, impresia dominantă este cea a unei adaptări lente și a unei lipse de claritate în ceea ce privește organizarea internă și ritmul de lucru.
În tradiția politică internațională, primele 100 de zile ale unui președinte sunt considerate o fereastră de oportunitate: perioada în care liderul ales își poate impune agenda, poate da tonul mandatului și poate câștiga capital politic prin inițiative clare și coerente.
În cazul lui Nicușor Dan, această perioadă a fost marcată mai degrabă de mesaje ambigue și de o strategie neclară privind prioritățile. În timp ce în campanie s-a prezentat ca un reformator hotărât și un om al acțiunii, realitatea începutului de mandat a surprins printr-un ritm lent și decizii amânate.
Această discrepanță între promisiuni și primele luni de guvernare riscă să afecteze încrederea publicului, în special în rândul celor care au sperat că noul președinte va aduce un stil diferit la Cotroceni, mai apropiat de cetățean și mai eficient în comunicare.
Momentul care l-a blocat pe Nicușor Dan de când este președintele României. A rămas fără răspuns
Un moment care a atras atenția opiniei publice și a stârnit comentarii ironice a fost episodul întrebării despre biroul prezidențial. Într-o conferință de presă, Nicușor Dan a fost întrebat în ce birou își desfășoară activitatea la Palatul Cotroceni.
Întrebarea, aparent banală, l-a pus în dificultate. Președintele a răspuns că nu își amintește dacă lucrează în încăperea folosită cândva de Ion Iliescu sau în cea ocupată de Traian Băsescu:
„N-am avut timp să îmi aleg un loc preferat. Am primit un birou, m-am obișnuit cu el, din când în când mai ies pe terasă, dar asta e tot. Mi s-a spus, dar am uitat. La etajul 2, asta sunt sigur, văd în fiecare zi cum domnul de la pază apasă.”
Deși detaliul poate părea minor, reacția a fost interpretată de mulți ca un simbol al lipsei de implicare în aspectele organizatorice esențiale pentru funcția prezidențială. Spre deosebire de predecesorii săi, care își personalizau birourile și transmiteau astfel un mesaj de autoritate și asumare, Nicușor Dan pare mai degrabă detașat de simbolistica instituției.
În continuarea discuției despre biroul său, Nicușor Dan a recunoscut că nu a explorat Palatul Cotroceni și că nu a vizitat decât rareori anumite săli. Conform declarațiilor sale, preferă să se concentreze pe spațiul de lucru atribuit și pe activitățile zilnice, fără să aloce timp descoperirii întregii clădiri.
Această abordare a fost interpretată diferit. Unii observatori consideră că denotă o concentrare exclusivă pe sarcinile administrative, fără interes pentru simboluri și ritualuri. Alții cred însă că transmite o imagine de președinte pasiv, care nu își asumă pe deplin rolul și nu exploatează potențialul instituției prezidențiale.
Criticile legate de ritmul lent al instalării la Cotroceni
Un alt aspect controversat îl reprezintă programul de activitate al președintelui. Din cele peste 100 de zile de mandat, aproape o treime au fost dedicate concediilor sau perioadelor de odihnă. Această informație a alimentat percepția unui ritm lent de adaptare și a generat nemulțumiri inclusiv în mediul politic, unde mulți așteptau semnale ferme de acțiune.
În timp ce foștii președinți foloseau începutul mandatelor pentru a stabili priorități clare și a proiecta o direcție strategică pentru România, Nicușor Dan pare să adopte o strategie graduală, în care cunoașterea instituției primează asupra inițiativelor vizibile.
Această alegere are avantaje și dezavantaje. Pe de o parte, oferă timp pentru o înțelegere profundă a mecanismelor interne. Pe de altă parte, transmite imaginea unei lipse de energie și determinare într-o perioadă în care societatea cere reforme rapide și leadership ferm.
Problema locuinței prezidențiale: între viața privată și securitatea națională
O altă temă rămasă nerezolvată privește reședința oficială a președintelui. În mod tradițional, șeful statului beneficiază de o locuință pusă la dispoziție de stat, dotată cu măsuri de securitate stricte și integrate în structura Serviciului de Protecție și Pază (SPP).
În cazul lui Nicușor Dan, tranziția către reședința oficială nu a fost finalizată. Președintele continuă să locuiască în spațiul personal, ceea ce a obligat autoritățile să organizeze dispozitive ad-hoc de protecție.
Deși situația a fost stabilizată temporar, lipsa unei decizii finale în această privință ridică întrebări legate de securitate și gestionarea resurselor instituționale. În plus, amânarea mutării într-o locuință oficială transmite un mesaj ambiguu despre relația președintelui cu simbolurile și responsabilitățile funcției.
