Redactia.ro
Home » TV » Nea Mărin, urmărit de ghinioane! Cu ce probleme se confruntă acum prezentatorul

Nea Mărin, urmărit de ghinioane! Cu ce probleme se confruntă acum prezentatorul

Cu ce probleme de sănătate se confruntă acum Nea Mărin

La fel ca mulți alții, nici Nea Mărin nu a avut un an prea bun. Prezentatorul a avut parte numai de ghinioane. Nici nu a reușit bine să se vindece de Covid-19, căci au apărut alte probleme de sănătate care i-au dat bptai de cap. 

Cu ce probleme de sănătate se confruntă acum Nea Mărin

Nea Mărin este cunoscut ca o fire energică, puternic și destul de capabil să treacă peste orice obstacol. Însă anul 2020 l-a pus la punct. Se pare că problemele de sănătate s-au ținut scai de el însă a luptat pentru a le depăși și a se întoarce în mediul lui plin de voie bună.

Nea Marin a povestit în cadrul unei emisiuni Tv că primele semne au apărut în luna mai. Din cauza neglijenței a făcut bursită, un lichid care se formează, iar atunci când iese între oase nu poți să mai miști mâna.

”A fost un an foarte greu. Din luna mai eu numai probleme am avut. Prima a fost cu mâna dreaptă. Am fost cu Darius, cu nepoțelul, să luăm o bicicletă. Nu știu ce s-a întâmplat. Am mers la kinetoterapeut cred că vreo 2 luni de zile, ușor, ușor s-a rezolvat. Cum s-a întâmplat? Lucram prin curte, transpirat. Când am luat bicicleta am făcut o mișcare greșită și am făcut bursită la umăr. M-am chinuit tare de tot”, a povestit prezentatorul pentru Antena Stars.

Oricât a încercat să fie precaut, Nea Mărin nu a scăpat de virusul care a schimbat lumea. Acesta s-a infectat cu virusul Covid-19 în timpul filmărilor pentru emisiunea pe care o prezintă. Artistul a intrat în contact cu mai multe persoane și inevitabilul s-a produs, potrivit cancan.ro.

”Am început filmările, a mers treaba bine. Mă duc în locul băiatului meu la Năvodari să deschidă cherhanaua. În loc să se ducă el m-a trimis pe mine. Acolo am făcut imprudența să beau un shot. De la shot-ul ăla am luat Covid. Acolo au fost câțiva care chiar aveau simptome. Când am luat Covid am oprit filmările. Am stat internat o săptămână împreună cu soția. După spital m-am izolat încă 10 zile. Am stat încă o lună, a povestit, în continuare, Nea Mărin.

Problemele nu se opresc aici! A stat două săptămâni imobilizat

A reușit să treacă și peste coronavirus și i-a făcut față cu brio, însă au urmat alte două săptămâni în care starea lui sănătate l-a ținute pe loc. Nea Mărin a povestit că, din neatenție, a reușit să cadă și să-și rupă piciorul. Durerile nici acum nu-i dau pace.

”Am fost la niște prieteni, ei lucrau la un magazin. În loc să stau liniștit să mă uit la ei, am intrat acolo, am pus piciorul și era o pivniță. Am căzut de sus, pe partea asta, mi-am rupt de aici. Am stat două săptămâni imobilizat. După ce mi-a scos fașele mi-a pus o orteză cu care am mai stat două săptămâni. Acum, de o săptămână am început cu kinetoterapeut, în bazin, exerciții de recuperare. Cred că de luni încolo încep și cu mici greutăți”a mai dezvăluit el.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: