Redactia.ro
Home » Știri » Noi informații despre vreme. ANM anunță vânt puternic în toată țara

Noi informații despre vreme. ANM anunță vânt puternic în toată țara

Vremea ANM

ANM a transmis, marți, noi informații despre vreme. Conform meteorologilor, vom avea parte de vânt în toată țară, iar valabilitatea acestuia este una îndelungată.

ANM anunță vânt puternic în tată țara

Deși vremea este una călduroasă în cea mai mare parte a țării, ceea ce este neobișnuit pentru această perioadă, ultimele date transmise de ANM arată că situația se mai schimbă. Mai exact, meteorologii anunță vânt puternic în toată țara.

Sărbătorile din acest an sunt lipsite de zăpadă, doar la munte mai ninge pe alocuri, iar în unele zone plouă. Cu toate acestea, ANM anunță că de marți de la ora zece până pe 31 decembrie, ora 12:00 va fi vânt puternic în țară. Concret, acesta va avea  intensificări, mai ales în Carpaţii Meridionali. Vântul va sufla cu viteze între 60 – 70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor depăşi până și 90 km/h.În schimb, dacă la munte rafalele vor fi apropiate de 100 km/h,  în zonele mai joase, vântul va sufla cu 70 de km/h, în rest, viteza va fi mai mică, însă tot va putea face probleme.

Cum va fi vremea în țară de Revelion

De Revelion vremea nu va fi una favorabilă pentru cei care își doresc zăpadă. Vremea va fi una caldă, cu temperaturi ridicate ce se vor păstra până pe data de 8 ianuarie. De altfel, vor fi și ploi și lapoviță în perioada 29 decembrie-31 decembrie.

Banat

Vremea va fi destul de caldă în Banat în ultima zi din an. Vor fi între 6…8 grade ziua şi 0…2 grade noaptea. Temperaturile vor scădea spre 8 ianuarie. În perioada 29- 31 decembrie vor fi plpi și lapoviță, spre seară.

Crișana

Temperaturile vor la fel de neobișnuit pentru decembrie şi început de ianuarie. Temperaturile diurne vor fi de 9…12 grade, iar cele nocturne de 3…7 grade. În ultima zi din an vremea s-ar putea răci. În noaptea de 29/30 decembrie ar putea ploua.

Transilvania

Și aici temperaturile vor fi la fel de ridicate. Vor fi temperaturi între 4…8 grade între 28 şi 30 decembrie, respectiv în 3 şi 4 ianuarie. La fel ca în Crișana temperaturi mai scăzute vor fi pe 31 decembrie. În seara de Revelion, va ploua semnificativ.

Maramureș

Între 29 și 31 decembrie va predomina o vreme extrem de caldă pentru această perioadă. Zilele cele mai calde  vor fi 30 decembrie şi 2-4 ianuarie cu 10…12 grade. Probabilitatea pentru precipitații este una ridicată.

Moldova

Nici în Moldova nu vor cădea fulgi de nea în seara de Revelion. Vremea va fi chiar deosebit de călduroasă. Vor fi între 7 și 12 grade. Vremea se va răci după 8 ianuarie și sunt mari șanse ca până atunci să și plouă.

Dobrogea

Vremea deosebit de caldă pentru această perioadă a iernii. Vor fi între 13…16 grade. Aici vremea se va răci după data de 7 ianuarie.

Muntenia

La fel ca în restul regiunilor, în Muntenia temeperaturile ridicate vor fi predominante. Vor fi între 6 și 13 grade. Pe data de 31 decembrie vor fi câteva averse de ploaie.

Vremea la munte 

În cea mai mare parte a intervalului, 29-31 decembrie, valorile de temperatură vor fi între 1…8 grade. Pe data de 8 ianuarie va fi foarte rece, cu precădere în masivele vestice. Aici vor fi ploi şi lapoviţă şi doar la altitudini mari temporar şi ninsori. După data de 4 ianuarie crește probabilitatea de precipitații.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: