Redactia.ro

Un medic legist face acuzații grave despre doctori după moartea Ștefaniei Szabo. „Au început să se aboneze la farmacii ca ursul la miere. Dacă s-ar începe o acțiune fulger de testare a medicilor de spital…”

Stefania Szabo. Foto: Facebook

Tragedia de la Spitalul Județean Buzău, unde doctorița Ștefania Szabo, director medical al unității, a fost găsită fără viață în timpul gărzii, continuă să ridice întrebări. Un medic legist atrage acum atenția asupra unei realități dureroase: tot mai mulți medici recurg la substanțe puternice pentru a face față stresului și oboselii din sistemul sanitar.

Declarația șocantă a medicului legist Cristian Paparău

Medicul legist Cristian Paparău, expert medico-legal și psihiatru, a făcut o dezvăluire tulburătoare după moartea Ștefaniei Szabo. El a vorbit deschis despre presiunea uriașă din spitale și despre tentațiile periculoase la care ajung unii medici epuizați.

„Poate că sunt singurul care pune problema în acest fel, însă îmi asum oprobiul public. Îmi exprim regretul profund pentru doamna doctor de la Buzău, care a decedat în timpul unei gărzi. Gărzile de spital sunt grele, mai ales într-o specialitate chirurgicală, iar spitalele publice nu mai au medici, este un mare adevăr.”

El a adăugat că, în opinia sa, sistemul medical se află într-un punct critic, iar lipsa personalului și oboseala cronică îi împing pe unii specialiști către gesturi extreme, potrivit rețeteșivedete.ro. 

„Unii medici s-au abonat la farmaciile spitalelor”

Cristian Paparău a atras atenția asupra unui fenomen tot mai des întâlnit, dar rar discutat public.

„Ceea ce nu scrie nimeni, iar eu personal am văzut destul de multe cazuri, este faptul că unii medici au cam început să se „aboneze” la farmaciile spitalelor, precum ursul la miere. Înțelegeți voi ce doresc să spun. Modul în care dobândesc acele substanțe nu este treaba mea, însă mi-e teamă: dacă s-ar începe o acțiune fulger de testare a medicilor de spital, oare câți ar ieși pozitivi la „miere”? Observăm, nu judecăm.”, a declarat medicul legist, potrivit retetesivedete.ro.

Avertismentul său vine în contextul în care în salonul unde a fost găsită fără viață Ștefania Szabo, anchetatorii au descoperit mai multe medicamente și seringi, inclusiv o fiolă de propofol, un anestezic intravenos cu acțiune rapidă.

Ce au descoperit anchetatorii în camera de gardă

Potrivit informațiilor publicate de Sansanews.ro, anchetatorii au găsit propofol injectabil, o substanță utilizată în spitale pentru inducerea și menținerea anesteziei generale sau pentru sedare profundă.

Propofolul este un medicament cu efect rapid, dar și extrem de periculos. În doze mari sau administrat fără supraveghere medicală, poate suprima centrul respirator, provocând insuficiență respiratorie și stop cardiac, dacă pacientul nu este ventilat artificial.

Pe lângă propofol, în încăpere au fost descoperite diazepam și tramadol, două substanțe cu efect sedativ și analgezic puternic.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: