Povestea de dragoste între doi tineri care s-au cunoscut în avion a devenit virală în întreaga lume. O tânără din Texas a publicat povestea de dragoste a doi tineri, care s-au cunoscut în avion. Femeia a detaliat în mediul online tot ce s-a petrecut între cei doi, iar în cele din urmă, povestea a devenit virală.
Povestea de dragoste între doi tineri care s-au cunoscut în avion a devenit virală în întreaga lume. Ce s-a întâmplat, de fapt, între cei doi
Povestea de dragoste între doi tineri care s-au cunoscut în avion a devenit virală în întreaga lume. Poveștile de iubire întotdeauna schimbă starea de spirit a unei persoane, transformând-o într-o dispoziție bună. Ei bine, povestea de iubire dintre cei doi a început la bordul unui avion. O tânără din Texas care se afla lângă cei doi și a fost martora iubirii lor, a povestit pe Twitter întregul evenimeniment. În 2018 a avut loc momentul, iar Rosey Blair l-a făcut cunoscut în toată lumea. Rosey s-a îmbarcat într-un avion împreună cu iubitul ei, care urma să-i ducă în Dallas. Aceștia nu au avut loc unul lângă celălalt, așa că Rosey a rugat o pasageră să facă schimb de locuri. Fără comentarii, aceasta a acceptat, iar Rosey a glumit spunând că „poate persoana lângă care va sta va fi iubirea vieții ei”.
Întâmplarea a făcut că pasagera să se așeze în fața lui Rosey, chiar lângă un bărbat. Imediat, aceasta a observat chimia dintre cei doi și a decis să scrie în timp real, tot ce se petrecea, pe Twitter. Astfel că Rosey a relatat pe scurt situația, și a observat că cei doi pasageri au început să flirteze. „Amândoi sunt atrăgători și au început să discute, să discute și să-și zâmbească și nici nu am decolat încă. Sper să se îndrăgostească”, scrie martora într-un prim mesaj.
Tânăra a povestit că aceștia povestesc foarte multe lucruri, deși s-au cunoscut în avion. Ba mai mult, se pare că cei doi sunt vegetarieni și antrenori personali, ceea ce i-a apropiat și mai mult. „Ghiciți despre ce vorbesc non-stop de când am decolat. Amândoi lucrează ca antrenori personali și amândoi sunt vegetarieni. Și-au atins mâinile de câteva ori. Niciunul dintre ei nu pare să fie căsătorit”, adaugă Rosey la scurt timp. În tot acest timp, zeci de oameni au început să citească postarea tinerei pe Twitter și să reacționeze la ea. „Ea s-a dus până la toaletă cu părul prins și s-a întors cu el desfăcut. Acum ea îi cere niște sfaturi despre fitness”, scrie Rosey.
Ce a făcut tânăra când a coborât din avion?
Când mai observa câte o apropiere între cei doi, Rosey povestea pe Twitter fiecare mișcare a celor doi. Se pare că Rosey a cumpărat extra Wi-fi pentru a ține lumea la curent cu ce se întâmplă între cei doi. De asemenea, mulți dintre internauți i-au trimis mesaje lui Rosey, mulțumindu-i pentru că a împărtășit această poveste cu ceilalți. „Informație de ultima oră. Tocmai au plecat împreună către aceeași toaletă în același timp”, scrie Rosey într-un alt mesaj.
Mai târziu, Rosey îi anunța pe internauți că tânăra din fața ei și-a sprijinit capul pe umărul bărbatului pentru o secundă. Ulterior, Rosey și-a dat seama că cei doi au început să se urmărească pe Instagram unul pe celălalt, iar la coborârea din avion, ea a postat o fotografie împreună. „O să se îndrăgostească, o să se căsătorească și vor avea copii”, concluzionează visătoare Rosey.
