Românii care vor să își asigure un loc de veci pentru ei sau pentru cei dragi trebuie să scoată sume tot mai mari din buzunar. Între prețuri de mii de euro în cimitirele private și liste lungi de așteptare în cele publice, accesul la un loc de înhumare a devenit un proces costisitor și, uneori, copleșitor. Un nou proiect de lege aprobat de Senat își propune să simplifice acest drum, mai ales în comunitățile mici, unde birocrația și lipsa locurilor libere pot crea probleme serioase în momentele cele mai dificile.
Modificarea articolului 315 din Codul administrativ vine în sprijinul familiilor care se confruntă cu pierderea unui membru și care au nevoie de soluții rapide, nu de blocaje instituționale.
Ce prevede noua lege adoptată în Senat
Senatorul PNL Lucian Rusu este inițiatorul modificării legislative care ar putea schimba semnificativ felul în care se obține un loc de veci în România. El a anunțat adoptarea în Senat a proiectului care permite concesionarea directă către persoane fizice, fără a mai fi nevoie de proceduri birocratice complicate.
„Am votat și am inițiat un nou proiect de lege important pentru comunitățile noastre!
Proiectul vizează modificarea art. 315 din Codul administrativ (OUG 57/2019), astfel încât statul și autoritățile locale să poată concesiona direct către persoane fizice locuri de înhumare sau de păstrare a urnelor cu cenușă, în cimitirele sau crematoriile aflate în proprietatea sau administrarea lor.
De ce este important acest lucru? Pentru că, în multe localități, mai ales în mediul rural, familiile se confruntă cu birocrație excesivă atunci când au nevoie urgentă de un loc de veci.
Prin această lege, autoritățile pot răspunde rapid și uman unor nevoi reale și dureroase ale cetățenilor.
Este un pas firesc spre normalitate, respect și demnitate.
Scopul meu este să construim o administrație mai eficientă, mai aproape de oameni. Iar această modificare legislativă exact asta face: simplifică, clarifică și aduce soluții concrete”, a explicat Lucian Rusu pe Facebook, potrivit romaniatv.net.
Noua lege vizează în special cazurile din mediul rural, unde accesul la informații, dar și la locuri disponibile, este adesea îngreunat de lipsa personalului sau de reglementări locale complicate.
Ce înseamnă modificarea articolului 315 pentru cetățeni
Până acum, procesul de obținere a unui loc de veci era complicat, presupunând cereri scrise, dosare cu acte, adeverințe și aprobări care puteau dura săptămâni sau chiar luni. În cazuri urgente – cum este decesul subit al unei rude – timpul pierdut cu aceste formalități devenea o povară în plus pentru familii deja îndurerate.
„Noua lege va permite autorităților să răspundă rapid și uman unor nevoi reale și dureroase”, a explicat Lucian Rusu.
Concret, legea va permite ca locurile de veci și spațiile pentru păstrarea urnelor să fie atribuite direct persoanelor fizice, fără licitații sau proceduri greoaie. Astfel, autoritățile locale vor putea răspunde mai eficient solicitărilor, iar cetățenii nu vor mai fi puși în situația de a recurge la intermediari sau „pile” pentru a obține un drept esențial.
Cât costă în 2025 un loc de veci în România
Chiar dacă procedurile de obținere se simplifică, prețurile rămân o problemă. Costurile diferă în funcție de localitate, tipul cimitirului (public sau privat), durata concesiunii și facilitățile existente.
În cimitirele publice, pentru o concesiune de 7 până la 25 de ani, tarifele pot varia semnificativ:
- În zonele rurale sau orașele mici, prețurile pornesc de la 200 de lei și pot ajunge la 1.500 – 2.000 de lei pentru o perioadă de 7 ani.
- În orașele medii, cum ar fi Iașiul, costul poate fi de doar 70 de lei pentru 7 ani, însă pe piața secundară locurile pot ajunge la prețuri de peste 5.000 de euro, potrivit anunțurilor publice.
- În marile orașe și în București, concesionarea poate costa între 500 și 5.000 de lei pentru o perioadă similară, iar întreținerea anuală a locului poate adăuga între 40 și 200 de lei pe an.
În cazul în care locul de veci se află într-o zonă centrală, bine întreținută sau într-un cimitir cu renume (precum Bellu), prețul poate urca rapid spre sume mult mai mari.
Cât costă un loc de veci în cimitirele private
Diferențele sunt și mai mari în cimitirele private, unde tarifele sunt stabilite de operatori și pot ajunge la sume greu de imaginat pentru familiile obișnuite.
- Un loc simplu poate costa între 1.000 și 10.000 de lei.
- Dacă se adaugă o construcție funerară – criptă, monument, placă de granit sau borduri –, suma totală poate depăși ușor 10.000 de euro.
Printre cele mai frecvente amenajări funerare regăsim:
- Criptă: 15.000 – 50.000 lei
- Borduri din granit: 5.500 – 6.500 lei
- Capace sau plăci din granit: încep de la 3.000 lei
- Monument funerar simplu: în jur de 1.000 lei
- Monument premium: până la 20.000 lei
- Amenajare completă de lux: între 40.000 și 70.000 lei
Toate aceste costuri sunt orientative și pot varia în funcție de furnizor, dimensiuni, materiale sau serviciile incluse.
Un loc de veci devine un lux
Pentru românii cu venituri modeste, un loc de veci în marile orașe sau în cimitirele private este, practic, inaccesibil. Asta îi determină pe mulți să se orienteze spre zone mai ieftine sau să aleagă înhumarea în cimitire de la țară, unde costurile sunt mai suportabile.
În plus, mulți pensionari, persoane singure sau familii fără sprijin financiar nu își permit amenajări funerare costisitoare, așa că preferă soluțiile cele mai simple: o concesiune pe termen scurt, un loc „de împrumut” sau, în unele cazuri, incinerarea – acolo unde este permisă și acceptată cultural.
Noua lege vine, astfel, ca o gură de aer pentru aceste persoane, care nu trebuie să mai lupte cu administrația pentru un drept de bază.
Cum se pot simplifica lucrurile concret
Modificarea legislativă adoptată de Senat trebuie să fie aprobată și de Camera Deputaților, care este for decizional. Dacă va trece în forma actuală, fiecare primărie va putea adopta hotărâri prin care să ofere locuri de veci direct către persoane fizice, fără intermedieri sau proceduri prelungite.
Este de așteptat ca autoritățile locale să stabilească propriile criterii de alocare – priorități pentru decese recente, pentru familii fără posibilități sau pentru cei care locuiesc de mult timp în localitate.
Această descentralizare permite o mai bună adaptare la nevoile comunităților, mai ales în zonele rurale, unde autoritățile știu exact care sunt nevoile reale ale locuitorilor.
Când va intra în vigoare noua lege
După adoptarea în Senat, proiectul merge la Camera Deputaților. Dacă va primi vot favorabil, legea va fi trimisă spre promulgare. În mod normal, ar putea intra în vigoare în câteva luni, dar implementarea la nivel local va depinde de cât de repede primăriile vor adopta regulamentele necesare.
Până atunci, vechile reguli rămân în vigoare, iar românii care au nevoie de un loc de veci trebuie să parcurgă același traseu birocratic: cereri, documente, așteptare și, în multe cazuri, costuri suplimentare.