Redactia.ro

Ce se întâmplă, de fapt, dacă înghiți o gumă de mestecat. Bunicii ne spuneau că se lipește de stomac

Ce se întâmplă, de fapt, dacă înghiți o gumă. Bunicii ne spuneau că se lipește de stomac

Cu toții consumăm gumă de mestecat fie pentru că ne place gustul și textura, fie pentru că vrem să ne reîmprospătăm respirația. Se mai întâmplă, uneori, să înghițim guma din greșeală și să ne gândim la ce putem păți. Adevărul a fost spus de specialiști, care au explicat exact cât de periculoase sunt urmările.

Se lipește sau nu de stomac?

Guma de mestecat este prezentă în toate magazinele și are un preț convenabil. Unii o folosesc după fiecare masă, pentru reîmprospătarea respirației, dar alții o folosesc și când sunt stresați, când simt nevoia să mănânce ceva, scăpând astfel de senzația de foame. Există și posibilitatea ca guma să fie înghițită și vine întrebarea: se lipește ea de stomac, așa cum ne ziceau bunicii când eram copii?

Vezi și: Ce se întâmplă dacă înghiți păr de pisică și ajunge la plămâni. Care e adevărul, de fapt

Contrar mitului care spune că, odată ce a fost înghiţită, guma se poate lipi de intestine și poate duce la probleme grave de sănătate. Când eram copii, cu toții am auzit măcar o dată această amenințare din partea adulților, dar se pare că adevărul este complet altul. Guma nu este deloc un pericol din acest punct de vedere, ceea ce afirmă și specialiștii.

Medicul Ioan Octavian Musta, şeful Secţiei de Gastroenterologie de la Spitalul Municipal Timişoara, a explicat că guma nu poate face un blocaj în stomac sau intestine și, în toată cariera lui, nu a dat peste un caz de complicații din cauză că cineva a înghițit o gumă. Au rămas blocate cu totul alte alimente sau obiecte, dar niciodată o simplă gumă de mestecat.

 „De la o gumă, dacă o înghiţi, foarte probabil nu se întâmplă nimic pentru că organismul are suficiente resurse să o digere sau să o elimine. Nu cred că rămâne cu aderenţa, dar în zonele de trecere nu e exclus să facă un mic blocaj, dar nu de la o gumă. Nu am avut niciodată situaţii în care să trebuiască să intervin să scot gumă din stomac. Am scos ace, linguri şi alte prostii, dar gumă nu”, a spus specialistul.

Efectele negative ale gumei de mestecat

Lipitul gumei este doar un mit, dar Autoritatea European pentru Securitate Alimentară recomandă ca adulții să nu dea gumă de mestecat copiiilor cu vârsta de sub 3 ani. Nu este sigură pentru cei cu vârste fragede și prezintă câteva efecte negative și pentru cei mai mari.

Guma de mestecat ne împrospătează respirația și stimulează secreția salivară și neutralizează aciditatea apărută dupa masă. Cu toate acestea, nu ar trebui rumegată ore întregi, ci doar câteva minute. Mestecatul în exces al gumei poate duce la apariția unor simptome cauzate de tulburarea articulației temporo-mandibulare.

De asemenea, guma conține și o cantitate mare de zahăr. Optează, dacă este posibil, pentru un tip fără zahăr, care este mult mai sănătos.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: