Într-un moment marcat de tristețe și adâncă reculegere, lumea showbiz-ului românesc a fost zguduită de trecerea în neființă a doamnei Mioara Roman, un nume cunoscut pentru istoria și cultura contemporană românească. La vârsta de 83 de ani, Mioara Roman a lăsat în urmă nu doar amintiri, ci și o lecție de demnitate și curaj în fața adversităților vieții. Înmormântarea sa a fost nu doar un moment de profundă tristețe, ci și ocazia unor dezvăluiri cutremurătoare care au pus într-o lumină aparte relația dintre ea, familia sa și prietenii apropiați.
Printre aceștia, Gabriela Lucuțar, supranumită „Regina Întunericului” și prietenă apropiată a familiei, a jucat un rol esențial în organizarea ceremoniei funerare. Experiența sa în domeniul pompelor funebre și legătura sa strânsă cu Oana Roman, fiica doamnei Mioara, au contribuit decisiv la desfășurarea în cele mai bune condiții a acestui ultim omagiu adus unei mari doamne.
„Doamna Mioara a fost un om decent, a trăit decent. O femeie demnă. Chiar și până în ultima clipă a fost demnă. Oana este foarte tristă. Nu s-a dezlipit de sicriul mamei. S-a dus acasă să își facă un duș. Eu am venit la 5 dimineața, am plecat, m-am întors. Am lăsat pe cineva, pentru că nu a vrut să o lase singură pentru priveghi. Și, când am venit eu la 5 dimineața să verific dacă totul este în regulă, Oana era aici. M-am și speriat de ea. Apoi, a plecat să se schimbe și s-a întors. Este un moment foarte greu pentru amandouă (n.r. Oana și Catinca). O trec toate stările. Adică acum își aduce aminte frumos de ea și zâmbește, apoi iar este tristă și plânge. Eu sunt alături de ea, încerc să o ajut să treacă peste momentul acesta. Și prietenii îi sunt alături, și ieri, și azi-noapte. Să sperăm că va fi totul bine”, a spus Gabriela Lucuțar.
Înmormântare de lux pentru Mioara Roman
Dezvăluirile Gabrielei Lucuțar despre momentele premergătoare înmormântării sunt deopotrivă emoționante și misterioase. Detaliul foițelor de aur așezate pe coliva destinată a fi sfințită, care păreau să cadă precum lacrimile în momentul în care Oana Roman își exprima durerea, sugerează o interpretare aproape divină a acestui adio. Astfel de momente subliniază adâncimea legăturii dintre membrii familiei și forța emoțională care se manifestă în astfel de circumstanțe dificile.
„Toată organizarea a decurs absolut perfect, pentru că m-a ajutat și doamna Mioara. Ei întotdeauna mă ajută și îmi dau inspirație și îmi spun tot ce trebuie să fac eu. Noi, acum două luni de zile, eu și Oana, atunci când, de urgență, a fost internată mama ei la spital, am pus la punct toate detaliile. Dumnezeu nu a vrut să o ia atunci, pentru că nu își îndeplinise misiunea. Eu consider că toți suntem aici, până ne ia Dumnezeu, că avem o misiune de îndeplinit. Ea a mai avut o misiune de îndeplinit, dar asta o să vă spună Oana la momentul potrivit.
(…) Culoarea florilor a ales-o Oana, a vrut să fie totul alb. Și sicriul a vrut să fie alb. Trebuie să vă spun că la momentul la care am ornat coliva și m-am hotărât eu să fac colivă cu foiță de aur, Oana m-a sunat dimineață, eu ornam, și a început să plângă. Îmi povestea ce va face astăzi, la momentul la care își va lua la revedere de la mama. Și eu aș fi vrut ca ornarea colivei să fie într-un alt mod. Dar atunci când Oana plângea, foițele de aur se așezau precum niște lacrimi, fără ca eu să le așez în niciun fel”, a spus Gabriela Lucuțar.
Gabriela Luțucar sprijină familia Roman
Rolul Gabrielei Lucuțar nu se limitează însă la aspectele organizatorice. Suportul emoțional pe care l-a oferit familiei în aceste momente, prezența sa constantă alături de Oana și Catinca, reflectă o implicare și o dedicație care depășesc cu mult sfera profesională. Acesta este un exemplu de solidaritate umană, care aduce un pic de alinare în inima celor îndoliați.

Înmormântarea Mioara Roman a fost, prin urmare, nu doar un moment de adio, ci și ocazia de a reflecta asupra valorilor umane esențiale: dragostea, respectul, demnitatea și forța de a merge mai departe, chiar și în cele mai grele momente. Prezența și implicarea Gabrielei Lucuțar au adus un omagiu cuvenit memoriei unei femei remarcabile, subliniind totodată importanța sprijinului reciproc și a compasiunii în fața pierderii.