Loredana Ionescu
Mara era o fată liniștită, în vârstă de 11 ani, elevă în clasa a 5-a, într-o școală modestă de la marginea orașului. Era inteligentă, muncitoare și mereu cu temele făcute, dar în sufletul ei purta o povară care o făcea să se rușineze: mama ei era femeia de serviciu la școală.
În fiecare dimineață, înainte de a intra în clasă, Mara își cobora capul și trecea în grabă pe lângă holul unde mama ei spăla podeaua sau ștergea praful. De multe ori, colegii râdeau pe seama mamei ei. „Uite, Mara! Oare tu o ajuți să spele pe jos când vii acasă?” întrebau unii cu răutate. Mara nu spunea nimic, dar se simțea rănită.
Mama ei, Ana, era o femeie simplă, dar muncitoare. Își crescuse singură fiica și făcuse tot ce putea pentru ca Mara să aibă parte de educație. Însă Mara, cu inima încă fragedă, nu înțelegea sacrificiile mamei sale și vedea doar rușinea pe care ceilalți o aruncau asupra ei.
Rușinată de mama ei, copila a făcut ceva ce a lăsat pe toată lumea înmărmurită
Într-o zi, la școală a sosit un anunț important: urma să aibă loc un concurs de eseuri pentru elevi, tema fiind „Eroul meu”. Profesorii au încurajat elevii să scrie despre cineva care îi inspiră, iar Mara, la început, nu era interesată să participe.
Totuși, într-o seară, când a ajuns acasă, și-a văzut mama obosită, spălând uniformele ei și pregătindu-i prânzul pentru a doua zi, deși ziua Anei fusese lungă și grea. În acel moment, Mara a simțit un val de emoție. A luat o foaie de hârtie și a început să scrie.
Eseul care a schimbat totul
Mara a scris despre Ana, despre cum mama ei, deși femeie de serviciu, era cel mai curajos și muncitor om pe care îl cunoștea. A povestit despre nopțile în care Ana cosea hainele vechi pentru a le face să arate ca noi, despre sacrificiile pe care le făcuse pentru a-i cumpăra cărți și rechizite. „Mama mea nu poartă o pelerină de erou, dar are o inimă mai mare decât oricine cunosc,” a scris Mara.
Când eseul a fost citit în fața întregii școli la ceremonia de premiere, Mara a fost aplaudată în picioare. Ana, prezentă în fundul sălii, a izbucnit în lacrimi. Colegii care o batjocoriseră pe Mara au rămas fără cuvinte, iar profesorii i-au felicitat mama pentru felul în care o crescuse.
Respectul câștigat
De atunci, Mara nu a mai coborât capul când trecea pe lângă mama ei la școală. Dimpotrivă, o saluta cu un zâmbet larg, iar ceilalți copii au început să privească altfel situația. Unii chiar i-au cerut scuze pentru comentariile făcute.
Ana a devenit un simbol al sacrificiului matern în școală, iar Mara a înțeles că adevărata valoare a unui om nu stă în meseria pe care o are, ci în dragostea și efortul pe care îl pune în ceea ce face.
Uneori, eroii adevărați sunt chiar lângă noi, ascunși în simplitatea vieții de zi cu zi. Iar Mara a învățat că iubirea și respectul pentru cei care se sacrifică pentru noi sunt cele mai valoroase lecții din viață.
