Redactia.ro
Home » Știri » Se dublează alocațiile? Anunțul făcut de Gabriela Firea

Se dublează alocațiile? Anunțul făcut de Gabriela Firea

Alocațiile copiilor, majorate de la 1 ianuarie 2022 cu rata inflației.

Prim-vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, a anunțat, miercuri că social-democrații au depus un amendament la proiectul legii bugetului de stat prin care cer dublarea alocațiilor. Peste trei milioane și jumătate de copii ar beneficia de această majorare.

Se dublează alocațiile? Anunțul făcut de Gabriela Firea

Social-democrații au depus, miercuri, un amendament la proiectul legii bugetului pentru 2021, prin care alocațiile să fie dublate, anunță prim-vicepreședintele PSD, Gabriela Firea. Dacă acest lucru ar fi aprobat, peste trei milioane și jumătate de copii s-ar bucura de majorarea alocațiilor, potrivit Capital

“Acest amendament este foarte important, se referă la toţi copiii României. (…) Noi insistăm de ani de zile ca drepturile copiilor să fie respectate, nu doar prin declaraţii publice, ci şi prin fapte concrete. Am depus în Parlament şi am şi votat un proiect de lege care prevede dublarea alocaţiilor. Din păcate, această lege nu este respectată, iar cumulul de factori a pornit chiar de la cel mai înalt nivel”, a declarat Gabriela Firea într-o conferinţă de presă susţinută la Parlament.

Senatorea este de părere că din bugetul statului pentru 2021 s-ar putea găsi bani pentru dublarea alocațiilor așa cum se găsesc bani și pentru ”anumiți clienți politici.”

Gabriela Firea: ”Nu este un efort bugetar atât de mare”

“Considerăm că cei peste 3 milioane şi jumătate de copii din România merită respectul Guvernului, chiar dacă este deja, prin măsurile luate, un guvern al austerităţii. Aşa cum s-au găsit surse financiare pentru anumiţi clienţi politici, pentru achiziţia unor servicii sau produse care nu erau atât de importante, suntem convinşi că, până la urmă, acest amendament al nostru va fi acceptat şi votat şi de către parlamentarii din opoziţie”, a mai spus rătat senatorul PSD.

Totodată, Gabriela Firea crede că că Guvernul Cîțu ar trebui să se retragă, dacă nu va avea loc această nouă majorare.

“Dacă Guvernul Cîţu nu este capabil să aducă venituri la bugetul statului, cred că trebuie să facă nu doar un pas lateral, ci un pas în spate. (…) Nu este un efort bugetar atât de mare”, a răspuns Firea.

Legea pentru dublarea alocațiilor prevede în momentul de față o majorare cu 20%. Legea pentru dublarea alocațiilor a mai fost votată, anul trecut, dar nu a fost aprobată de șeful statului, Klaus Iohannis. El a trimis-o în Parlament pentru reexaminare pe motiv că afectează economia țării, având în vedere pandemia.

„ (…) Orice creștere cu impact pronunțat asupra cheltuielilor bugetare poate avea efectul unui derapaj din punct de vedere fiscal, cu importante consecințe asupra ratingului de țară, cu implicații economice negative și o afectare directă a stabilității economiei României, aspecte care, în cele din urmă, se pot reflecta în nivelul de trai al fiecărui individ”, a explicat Klaus Iohannis.

De asemenea, ărin ordonanța de urgență, de anul trecut, Guvernul a prevăzut o creștere etapizată a alocațiilor, în așa fel încât să fie dublate până în 2022, dar Parlamentul a respins actul normativ.

„De aceea, este necesar ca procesul de legiferare să fie marcat de echilibru și responsabilitate în alocarea resurselor bugetare, susținut de un dialog deschis și eficient dintre executiv și legislativ”, mai spune Klaus Iohannis.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: