Vanatoru Andreea
Bucătăria era complet goală. Nu doar că nu era nimeni acolo, dar totul dispăruse, lăsând în urmă un spațiu straniu și necunoscut. Dulapurile erau larg deschise, iar interiorul lor, odinioară plin cu farfurii, pahare și tacâmuri, era acum gol. Aparatele mici de bucătărie, inclusiv cafetiera italiană la care Andrei ținea atât de mult, dispăruseră fără urmă. Masa la care obișnuiau să mănânce împreună ani de zile era acum doar o suprafață tristă și pustiită, cu excepția unui bilet alb care părea să îl provoace.
Andrei își frecă ochii, încercând să înțeleagă ce se întâmplă, convins că totul era doar un vis. Dar imaginea rămânea neschimbată. Cu pași ezitanti, se apropie de bilet și îl ridică, simțindu-și mâinile tremurând.
„Am luat doar ce am cumpărat eu. Restul îți ajunge, nu-i așa?”
Scrisul Mariei, la fel de ordonat ca întotdeauna. Andrei lăsă biletul pe masă și, cu o panică crescândă, se îndreptă spre dormitor. Deschise dulapul Mariei – era gol. Sertarele unde își păstra ea lucrurile erau și ele complet goale. Peria de păr, parfumurile, chiar și fotografia lor de nuntă din ramă – totul dispăruse fără urmă.
Înnebunit de neliniște, alergă spre camera Elenei. Patul era perfect făcut, dar jucăriile ei preferate, hainele, cărțile de colorat și chiar posterul cu trupa aceea de adolescenți pe care el o considera zgomotoasă – toate fuseseră luate. Rămăseseră doar obiectele pe care le cumpărase el, organizate meticulos, ca într-un catalog.
Realitatea îl lovi dur
Realizarea îl lovi cu forța unui val de apă rece. Nu era un joc, nu era o lecție de viață temporară. Maria chiar plecase, luând-o și pe Elena. Și nu plecase cu orice, ci doar cu lucrurile care îi aparțineau ei – o selecție atentă, aproape chirurgicală, care transmitea un mesaj mai puternic decât orice cuvinte ar fi putut spune.
Andrei se prăbuși pe marginea patului, incapabil să înțeleagă ce se întâmpla. Telefonul! Trebuia să o sune. Dar când apucă telefonul de pe noptieră, observă un alt bilet.
„Nu încerca să ne contactezi. Am nevoie de timp să-mi dau seama dacă mai există ceva de salvat între noi. Elena e în siguranță.”
O furie irațională îl cuprinse. Cum îndrăznea să facă asta? Să plece cu fiica lui, să ia lucruri din casa lui? Dar furia se transformă rapid în panică. Unde erau? Cu cine? Cum ar putea Elena să fie în siguranță fără el?
Își aminti brusc de părinții Mariei
Își aminti brusc de părinții Mariei. Cu siguranță se refugiaseră acolo. Trebuia să meargă imediat la ei, să obțină explicații și să-și aducă familia înapoi. Se îmbrăcă în grabă, aruncându-și hainele pe el fără să-i pese de cum arăta.
Dar, când ajunse în garaj, realiză că planul său avea o problemă majoră: mașina dispăruse. Era clar că aceasta era mașina ei, cumpărată din salariul ei de profesoară, bani pe care Andrei îi considera mereu „un adaos minor” la veniturile familiei.
Andrei simți cum pământul se deschide sub picioarele lui. Mașina era doar începutul. În ultimii ani, Maria fusese cea care contribuise la majoritatea cumpărăturilor din casă, în timp ce el „economisea” pentru un viitor care părea acum mai îndepărtat decât oricând. Iar acum, ea luase totul cu ea.
Ieși afară și se uită în jur, ca și cum ar fi putut să le zărească pe stradă. Vecinii îl priveau cu curiozitate. Domnul Vasilescu, pensionarul de alături, care părea să fi observat tot ce se întâmplase, se apropie de el.
„Am vrut să te trezesc când le-am văzut plecând dis-de-dimineață, dar Maria m-a rugat să nu intervin. Părea hotărâtă, știi? Și micuța Elena avea o valiză aproape cât ea,” spuse bătrânul, scărpinându-se în barbă. „N-am vrut să mă bag, dar dacă ai nevoie de ceva…”
Andrei îl ignoră pe vecin și intră rapid în casă, trântind ușa în urma lui. Se prăbuși pe canapea — singura piesă de mobilier substanțială care mai rămăsese în sufragerie. Televizorul dispăruse, iar biblioteca era doar pe jumătate plină. Chiar și plantele în ghiveci, pasiunea Mariei, fuseseră luate, lăsând în urmă doar cercuri de praf pe pervazuri.
Un loc gol, impersonal
Pentru prima dată, Andrei văzu casa lor prin ochii altcuiva — prin ochii Mariei. Un loc gol, impersonal, marcat de obsesia lui pentru economii. Un spațiu în care fiecare achiziție era discutată, fiecare mică plăcere era negociată, fiecare vis amânat pentru un „mai târziu” care nu venea niciodată.
Telefonul sună, iar el sări să răspundă, sperând că era Maria. Dar era doar șeful lui, întrebându-l de ce nu ajunsese la muncă. Andrei bolborosi ceva despre o urgență familială și închise brusc.
Nu putea merge la serviciu. Nu era capabil să facă nimic. Se simțea paralizat, prins între furie și teamă. Dar, dincolo de toate, simțea un gol imens, o absență care îl sufoca. Casa lor, cândva plină de viață și căldură, părea acum un muzeu al zgârceniei lui.
Maria nu cumpărase alimentele pentru care îi lăsase bani
Se ridică și se îndreptă din nou spre bucătărie. Deschise frigiderul – aproape gol, ca de obicei. Maria nu cumpărase alimentele pentru care îi lăsase bani. Privirea îi căzu pe cele două bancnote de o mie, neatinses pe bufet, lângă factura de utilități și o listă detaliată. Lista cuprindea toate contribuțiile financiare ale Mariei din ultimii trei ani: mobilă, electrocasnice, haine pentru Elena, excursii școlare, cadouri de aniversare. Sume care, adunate, depășeau cu mult „firimiturile” pe care el le considera suficiente.
Andrei se așeză lângă telefon, încercând să-și adune gândurile. O parte din el voia să o sune pe soacra lui, să ceară explicații, poate chiar să amenințe. Dar o altă parte, o parte pe care abia acum o conștientiza, începea să înțeleagă.
Seara căzu peste casa liniștită. Andrei nu mâncase nimic toată ziua, dar foamea era ultima lui preocupare. Se plimba din cameră în cameră, observând absențele, golurile lăsate de Maria și Elena. Fotografii dispăruseră de pe pereți, cărți luate din rafturi. Chiar și mirosul casei părea diferit fără parfumul subtil al Mariei.
Când se întinse în patul matrimonial, singurătatea îl copleși. Jumătatea Mariei era rece, perna ei dispăruse. Andrei realiză că nu mai dormise singur de peste zece ani. Închise ochii, încercând să își imagineze că totul era doar un coșmar, că dimineața o va găsi pe Maria lângă el, pe Elena alergând pe hol, casa lor completă și întreagă. Dar știa că nu va fi așa. Maria plecase cu tot ce îi aparținea, lăsându-i doar ceea ce era al lui — rece, calculat și devastator de puțin.
