Redactia.ro
Home » Stil de viață » Suntem ceea ce mâncăm. Sănătatea din produsele BIO

Suntem ceea ce mâncăm. Sănătatea din produsele BIO

produsele BIO

Pentru sănătatea noastră și a familiei este necesar să facem cele mai bune alegeri, iar un prim pas este reprezentat de preocuparea de a avea o alimentație cât mai sănătoasă. De foarte mult timp, efectele secundare ale producerii recoltelor și alimentelor pe scară industrială au început să afecteze, în mod nociv, sănătatea oamenilor, ceea ce a determinat ca atenția să fie îndreptată spre produse sănătoase, în concordanță cu armonia naturii. Din nevoia de a diferenția aceste produse mai sănătoase față de produsele obișnuite, au apărut termenii BIO, ECO sau organic.

Alimentele BIO sunt definite ca fiind produsele alimentare care au fost crescute folosind practici ecologice acceptate, adică fără utilizarea pesticidelor, a substanțelor chimice, a aditivilor artificiali, a hormonilor sau a antibioticelor. Pe scurt, produsele BIO sunt cunoscute ca produse organice sau ecologice, crescute fără a fi utilizate substanțele chimice și fără eventuale intervenții genetice. Trebuie să avem în vedere faptul că termenul BIO face referire de cele mai multe ori la produse alimentare, în timp ce termenul ecologic este folosit cu referință la produse de îngrijire, la cosmetice, la produse de curățare și, uneori, chiar la jucării.

Certificarea produselor BIO

În acest sens, nu orice produs poate primi caracteristica de bio/organic/ecologic, astfel că au fost înființate organisme de certificare și control ale acestor bunuri de consum, aprobate de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Certificarea produselor BIO se face după un set de reguli general valabile în toată lumea. În Uniunea Europeană, toate produsele certificate conțin pe ambalajul lor sigla oficială, iar în România există și logo-ul dedicat Agriculturii ecologice.

Alimentația sănătoasă nu înseamnă doar alegerea corectă a alimentelor, ci și descoperirea de unde provin acestea și ce conțin. Cât timp ne hrănim cu ceea ce ne pune la dispoziție piața actuală de consum, va exista mereu teama că alimentele pot conține substanțe chimice dăunătoare organismului uman. BIO nu înseamnă întotdeauna natural, deoarece anumite alimente considerate a fi naturale pot fi obținute din ingrediente care sunt cultivate pe soluri afectate de chimicale ori în vecinătatea unor fabrici care contribuie la poluarea mediului înconjurător.

Există o serie de reguli ce trebuie îndeplinite pentru ca un produs să fie certificat ca fiind bio.

Comisia Europeană a stabilit următoarele:

• Culturile trebuie să fie rotite astfel încât resursele să fie utilizate în mod eficient;

• Pesticidele, fertilizatorii sintetici, antibioticele și alte substanțe chimice sunt drastic restricționate;

• Interzicerea organismelor modificate genetic (OMG);

• Încurajarea folosirii resurselor naturale, cum ar fi gunoiul de grajd pentru îngrășământ sau furajelor produse în ferme;

• Folosirea speciilor de plante rezistente la boli și animale adaptate la mediu;

• Creșterea animalelor în aer liber și hrănirea acestora cu furaje ecologice;

• Adaptarea practicilor de creștere a animalelor în conformitate cu diferitele specii de animale.

Alegerea unui produs BIO în detrimentul unuia convențional poate reprezenta o investiție costisitoare de cele mai multe ori, dar, totodată, este o alegere importantă cu implicații benefice pentru sănătatea noastră, cât și pentru natură. Multe studii ne demonstrează că produsele certificate BIO sunt mult mai benefice pentru sănătatea noastră, datorită faptului că își păstrează un conținut mai mare de vitamine și minerale, precum și că agriculturile bio reprezintă o metodă de a păstra solul natural, influența omului asupra mediului înconjurător fiind astfel minimă.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: