Redactia.ro
Home » Homepage » Tradiții și obiceiuri de Rusalii. Ce este bine să faci în aceste zile de sărbătoare

Tradiții și obiceiuri de Rusalii. Ce este bine să faci în aceste zile de sărbătoare

Tradiții și obiceiuri de Rusalii. Ce este bine să faci în aceste zile de sărbătoare

Rusaliile se sărbătoresc la 50 de zile de la Sfintele Paști. Anul acesta Rusaliile au loc duminică 20 iunit și luni 21 iunie. În aceste zile, românii păstrează o serie de tradiții și obiceiuri pe care le respectă cu sfințenie! Iată ce nu trebuie să faci de Rusalii!

Tradiții și obiceiuri de Rusalii. Ce semnifică Rusaliile

Rusaliile, cunoscute și drept Pogorârea Sfântului Duh, reprezintă o sărbătoare creștină importantă, prăznuită întotdeauna duminica, la 50 de zile după Paști. De Rusalii este comemorată coborârea Sfântului Duh asupra ucenicilor lui Iisus din Nazaret.

Rusaliile sunt cea mai veche sărbătoare creștină, împreună cu cea a Paștilor. Despre ea amintesc Sfântul Apostol Pavel (1 Cor. XVI, 8) și Sf. Luca (Fapte XX, 16), dar apare și în Constituțiile Apostolice, printre sărbătorile în care sclavii se cuvine să fie eliberați de muncile obișnuite. Despre sfântele Rusalii mai amintesc: Sf. Irineu (+202), Tertulian, Origen, Canonul 43 al Sinodului din Elvira (c. 300), Canonul 20 al Sinodului I ecumenic (care oprește îngenuncherea în ziua Rusaliilor), Sf. Epifanie.

Și anul acesta, Rusaliile marchează mai multe evenimente importante pentru creștinism. În primul rând, pe 20-21 iunie 2021 este sărbătoarea anuală a pogorârii Sfântului Duh peste Sfinții Apostoli, eveniment cu care ia final descoperirea față de lume și de creație a lui Dumnezeu.

De asemenea, de Rusalii se celebrează și întemeierea Bisericii creștine. În această zi sfântă, Sfântul Apostol Petru a cuvântat și aproximativ 3.000 de persoane s-au convertit la creștinism, dând naștere primei comunități creștine din Ierusalim.

Tradiții și obiceiuri de Rusalii. Ce este bine să faci în aceste zile de sărbătoare

Fiind o sărbătoare importantă, sunt și foarte obiceiuri populare și tradiții de Rusalii. Pentru a marca sărbătoarea Rusaliilor, Biserica oficiază, de obicei, ample slujbe în Duminica și Lunea de Rusalii. Semnificația frunzelor de nuc, de Rusalii.

La sate se păstrează tradiția conform căreia credincioșii trebuie să ducă la biserică crenguțe de tei și nuc, pentru a fi sfințite. Frunzele de nuc de Rusalii au ca semnificație limbile de foc ce au coborât asupra apostolilor, la Ierusalim. Cu aceste ramuri sfințite se vor împodobi casele și icoanele. Asta pentru că, în credința populară, ramurile au puterea de a alunga spiritele rele. În unele zone, pe lângă tei și nuc, credincioșii mai folosesc leuștean, usturoi și pelin.

Potrivit suspertisțiilor, de Rusalii este bine să porți asupra ta frunze de nuc sau de tei, sfințite la biserică, pentru a fi ferit de spiritele rele. În Duminica Rusaliilor, preotul şi enoriașii din comunitate merg pe câmp şi săvârşesc sfeștania , și sfinţirea mică a apei. Cu aghiazma aceea se stropesc apoi semănăturile câmpului. Se ung ușile cu usturoi pentru ca așa casa va fi păzita de rele si ghinion tot restul anului. Și ramurile de tei au o simbolistica aparte in aceasta sărbătoare.

Se crede că teiul ferește gospodăriile de grindina sau de duhurile rele de aceea flăcăii le aduc din păduri după care se sfințesc la Biserica, iar credincioșii le iau acasă si le pun la icoane.

În multe zone din țară, în cea de-a doua zi de Rusalii, există obiceiului ”spălatului pe picioare” cu pelin. Se crede că această practică are rolul de a aduce sănătate și de a feri de spiritele rele. Una dintre superstițiile legate de Rusalii, la fel ca și de alte sărbători creștine, este aceea că nu trebuie să speli și nici să muncești în aceste zile.

De Rusalii nu se intră nici în vie, nu se merge în locuri pustii, pe lângă păduri sau fântâni, deoarece, conform miturilor populare, te poți întâlni cu spiritele rele. Începând cu ziua de Rusalii, timp de 9 săptămâni, se culeg ierburile de leac.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: