Turcia – România 1-0 în baraj CM 2026. „Tricolorii” ratează calificarea și se pregătesc pentru Liga Națiunilor. România a ratat calificarea la Cupa Mondială 2026, după ce a fost învinsă de Turcia, scor 0-1, în semifinala play-off-ului. Partida s-a disputat joi, 26 martie 2026, pe stadionul Beșiktaș Park din Istanbul.
Turcia – România 1-0 în baraj CM 2026
Golul decisiv a fost marcat rapid de Ferdi Kadioglu, fundașul celor de la Brighton, a înscris după o pasă venită de la Arda Güler, jucătorul lui Real Madrid.
Naționala pregătită de Mircea Lucescu a încercat să revină în joc, însă nu a reușit să concretizeze ocaziile avute. Cea mai mare șansă a venit în minutul 78, când Nicolae Stanciu, introdus pe parcurs, a lovit bara porții apărate de Uğurcan Çakır.
Faza a venit după o eroare în defensiva echipei conduse de Vincenzo Montella, însă execuția nu a fost suficientă pentru egalare.
În urma acestui rezultat, România ratează încă o prezență la un turneu final de Campionat Mondial.
Pentru echipa națională urmează un meci amical, programat pe 31 martie, împotriva uneia dintre selecționatele Kosovo sau Slovacia.






















