Redactia.ro

Turcii vor să scape de Dan Petrescu! Fanii îi cer demisia

Dan Petrescu, Kayserispor,

Dan Petrescu are probleme în Turcia. Kayserispor nu a mai câștigat de 4 meciuri și s-ar putea să fie foarte greu să se salveze de la retrogradare.

Șefii clubului și fanii și-ai pierdut răbdarea. Echipa antrenată de Dan Petrescu, Kayserispor nu a mai câștigat de 4 etape. În ultimul meci a pierdut cu 0-2 în fața celor de la Sivasspor. În acest moment este pe locul 16 în Turcia, iar salvarea de la retrogradare pare a fi doar un vis frumos. Presa din Turcia susține că acest lucru l-ar putea costa pe Dan Petrescu, șefii clubului gândindu-se să-l demită. De altfel și fanii au început să ceară acest lucru. Românul a fost chemat să dea explicații, iar apoi se va lua o decizie.

„Nu am văzut nicio idee de joc pe teren, nu am rezolvat problema ocaziilor de gol şi a atacurilor periculoase, pe care o avem de anul trecut şi suntem o echipă fricoasă!”, a scris ofiţerul de presă al echipei, Mustafa Tokgoz, pe Twitter.

După ședința de azi, jurnaliștii susțin că Berna Gozbasi va anunța decizia pe care o va lua.

„Vom avea o întâlnire cu antrenorul nostru şi vom depăşi toate problemele.”, a anunţat, același Tokgoz.

Suporterii echipei sunt nemulțumiți

În momentul în care Dan Petrescu a preluat echipa, toată lumea și-a pus speranțele în tehnicianul român. Totuși, cu românul pe bancă, turcii au doar 2 victorii în 8 meciuri. În runda următoare, Kayserispor va juca împotriva lui Rizespor, echipa lui Marius Șumudică.

„Pleacă, Dan Petrescu! Super Lig nu e Liga 1”, a scris unul dintre fani lui Kayserispor.

„Cu Dan Petrescu, Kayserispor cade mai rapid decât în ultimele săptămâni! Crede cineva altceva?”, a scris un alt suporter.

„Dan Petrescu, demisionează! Pleacă, omule! Conducerea nu lucrează cu acest om, nu este clar ce jucăm. Scăpaţi de el!”, a scris unul dintre suporteri.

Dan Petrescu a preluat-o pe Kayserispor în luna ianuarie a acestui an. A semnat un contract valabil pe un an și jumătate, cu opțiune de prelungire pe încă un an, iar obiectivul impus era salvarea de la retrogradare.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: