Redactia.ro
Home » Știri » Virusul Covid-19 a mai luat o viață! Încă un cadru medical a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus

Virusul Covid-19 a mai luat o viață! Încă un cadru medical a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus

Încă un cadru medical a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus

Încă un cadru medical a fost răpus de coronavirus. Acesta era un asistent medical la Serviciul de Ambulanță Vâlcea și a decedat după ce a fost infectat cu virusul SARS-Cov-2. 

Încă un cadru medical a murit după ce a fost infectat cu noul coronavirus

Daniel Dobriţoiu, în vârstă de 33 de ani, a murit din cauza infecției cu virusul SARS-CoV-2. Starea lui de sănătate s-a înrăutățit rapid, iar medicii nu au mai putut face nimic pentru el. Anunțul a fost făcut de Ambulanța din Sibiu, iar conducerea Federaţiei Naţionale Sindicale „Ambulanţa” din România, cât şi colegii acestuia au declarat că sunt alături de familia îndurerată.

Suntem profund îndureraţi de trecerea în nefiinţă a celui care a fost colegul nostru, asistent medical Dobrițoiu Daniel, în vârstă de 33 de ani, angajat al Serviciului de Ambulanţă Județean Vâlcea, care a contribuit la salvarea de vieți. A căzut la datorie în lupta cu virusul COVID-19″, se arată în mesajul colegilor asistentului din Sibiu.

În semn de apreciere și în memoria colegului decedat, toate serviciile publice de ambulanţă au declarat doliu şi s-a ținut un moment de reculegere de un minut, sâmbătă la ora 10.00, moment în care sirenele şi sistemele luminoase ale ambulanţelor au funcţionat continuu timp de un minut.

Potrivit cancan.ro, înmormântarea tânărului va avea loc în cimitirul din satul Bârlogu, comuna Stoenești, județul Vâlcea.

Cum trebuie să te tratezi corect împotriva noului coronavirus

Cei care se infectează cu noul virus și prezintă simptome ușoare și nu au nevoie de internare, trebuie să aibă grijă ce tratament folosesc acasă. Beatrice Mahler, managerul Institutului „Marius Nasta” din Capitală, a vorbit despre greșelile frecvente pe care le fac românii și a oferit câteva sfaturi importante.

Medicul a declarat că greșeala cea mai ferventă făcută de români este administrarea de antibiotice. Acest lucru nu este indicat și nu ajută. În schimb, oamenii ar trebui să fie atenți și să își monitorizeze temperatura și frecvența respiratorie.

”Este foarte important pentru cei care stau acasă, dacă își pot permite să își cumpere un pulsoximetru, să o facă. Dacă nu, să își monitorizeze atent frecvența respiratorie. Monitorizarea temperaturii și a saturației oxigenului sunt extrem de importante dacă vorbim despre infecția cu SARS-CoV-2. Pe de altă parte, legătura permanentă cu medicul de familie este obligatorie și apariția unei saturații scăzute (a oxigenului din sânge, n.r.), sub 93%, trebuie să îi determine să sune la 112 sau să sune medicul de familie.

Atenție foarte mare la consumul de antibiotice! În această perioadă observăm foarte mulți pacienți care ajung la camerele de gardă și care își administrează antibiotic. Atrag atenția asupra faptului că virusul nu răspunde la antibiotic. Azitromicina care se administrează în spital în unele cazuri nu are rolul de a distruge virusul, ci are un mecanism antiinflamator, de reducere a inflamației pe care o produce virusul. Nu se administrează pe post de antibiotic”, a explicat medicul.

Beatrice Mahler a mai subliniat faptul că administrarea de antibiotic nu doar că nu ajută în lupta cu virusul, ci chiar poate să dăuneze corpului pe termen lung.

”Vorbim despre rezistența la antibiotice, vorbim despre infecții cu germeni rezistenți care se pot transmite de la o persoană la alta. Dacă nu vom tempera în această perioadă consumul de antibiotice, anul viitor vom avea o altă pandemie.

Antibioticul se administrează în formele moderate sau acolo unde se constată o suprainfecție, care trebuie evaluată obligatoriu și cu analize de laborator. Pacientul este bine în aceste momente să ajungă într-un spital să aibă evaluare completă imagistică și biochimică – adică analize de sânge și de floră care evidențieze că într-adevăr antibioticul aduce un real beneficiu pacientului”, a mai declarat Mahler.

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: