Anchetatorii au intrat din nou, luni dimineaţă, în casa lui Gheorghe Dincă, bărbatul de 66 de ani din Caracal care a mărturisit că le-a ucis pe Alexandra şi Luiza.
Procurorii DIICOT şi criminaliştii au revenit, luni dimineaţa, cu un nou mandat pentru a căuta noi probe în locuinţa lui Gheorghe Dincă, după ce acesta a recunoscut că le-a omorât pe Alexandra Măceşanu, în vârstă de 15 ani şi pe Luiza Melencu, în vârstă de 18 ani. La percheziţii a participat şi Gheorghe Dincă.
Tonel Pop, avocatul familiei Luizei, vine cu noi dezvăluiri despre cazul Caracal. Avocatul familiei Luizei susține că acei vecinași cu care s-ar fi ajutat Gheorghe Dincă, sunt cei care știu foarte multe.
„Dincă trebuie să fie păzit ca să nu fie sinucis. Am două teorii, cred că Dincă a fost asigurat, sfătuit ce să spună, cum să spună cât să pice bine pe cheia juridică. Cred că aceste nemernicii le-a făcut împreună cu alții. Acești vecinași cu care s-ar fi ajutat, sunt cei care știu foarte multe. Sunt mai multe piste, care sunt puse acolo de jandarmi. Cred că nu va trăi mult. Eu vreau să fie foarte bine păzit să nu pățească ceva”, a spus Tonel Pop, preluat de Antena 3.
Gheorghe Dincă, tratat „regeşte” în arest. Are TV în celulă şi ştie tot ce se vorbeşte despre cazul Caracal
Custodele Coroanei Române, Margareta, condamnă cu fermitate violenţa de orice fel împotriva femeilor şi fetelor şi îndeamnă la educarea tinerilor şi adulţilor pentru înlăturarea unor astfel de atitudini.
„Condamn cu fermitate violenţa de orice fel împotriva femeilor şi fetelor. Ea nu face nicio cinste naţiunii noastre. Suntem încă la primii paşi în combaterea ei, iar pentru reuşită avem nevoie de consolidare, în egală măsură, a sistemului de protecţie al statului şi a structurilor societăţii civile. Mai presus de toate, educaţia, nu doar a tinerilor, ci şi a adulţilor este absolut necesară atât pentru conştientizarea problemei, cât şi pentru deprinderea metodelor de prevenţie şi reacţie la violenţa din jurul nostru – nu doar să putem observa,ci şi să luăm atitudine„, spune Custodele Coroanei.