Redactia.ro
Home » Știri » Fraza care a șocat turnul de control: „Copilotul meu tocmai a sărit din avion” / „Ăăă, recepționat VIDEO

Fraza care a șocat turnul de control: „Copilotul meu tocmai a sărit din avion” / „Ăăă, recepționat VIDEO

GALERIE FOTO (2)

Potrivit unei înregistrări a apelului la 911 efectuat de controlorii de trafic aerian, se pare că un copilot ar fi sărit dintr-un avion avariat înainte ca celălalt pilot să efectueze o aterizare de urgență în Carolina de Nord, marți, 2 august. Iată toate detaliile!

Discuţia dintre pilotul unui avion american şi turnul de control

Charles Hew Crooks, în vârstă de 23 de ani, ar fi sărit din micul avion cargo vineri, la aproximativ 50 de kilometri sud de Aeroportul Internațional Raleigh-DurhamNu se știe exact cum sau de ce a făcut acest lucru. În orașul Fuquay-Varina, cadavrul său a fost descoperit într-o curte din spate, fără parașută. Dispecerul de la 911 aude doi lucrători neidentificați de la Administrația Federală a Aviației spunând că avionul zbura spre aeroport. Potrivit unui  raport, nypost.com, pilotul aflat la bord le-ar fi spus că copilotul său „a sărit din avion”.

„Pilot: Copilotul meu tocmai a sărit din avion.

Turnul de control: Shady 02, ce?

Pilot: Pur și simplu a dispărut din spatele avionului.

Turnul de control: Deci nu mai aveți acum un copilot, domnule?

Pilot: Nu, tocmai a sărit din avion.

Turnul de control: Ăăă, recepționat.

Pilot: Vreți să survolez zona unde a căzut?

Turnul de control: Ăăă, poți repeta?

Pilot: Vreți să survolez zona, sau continuați să mă urmăriți?

Turnul de control: Continuăm să te urmărim, dar ai nevoie de ceva?

Pilot: Nu, efectiv s-a aruncat din avion fără parașută.

Turnul de control: Shady 02, vrei să faci ceva, să survolezi, sau să…

Pilot: Nu, trebuie să aterizez. Pur și simplu v-am înștiințat că o să descoperiți un cadavru undeva în zona deasupra căreia v-am apelat. Pur și simplu s-a aruncat din avion.

Turnul de control: Recepționat, continuă pe cursul 0-5-0.

Pilot: Recepționat, 0-5-0, 0-2.”, potrivit The Sun

Copilotul a sărit din avion. Nu se știe motivul

Apelul inițial la 911, potrivit lui Darshan Patel, șeful operațiunilor de gestionare a situațiilor de urgență din Wake County, a fost cel care a declanșat căutarea lui Crooks. Potrivit primelor date dobândite de National Transportation Safety Board, trenul de aterizare și fuselajul aeronavei au suferit avarii semnificative.

Între timp, tatăl lui Charles Crooks, Hew Crooks, a informat că habar nu avea ce i s-a întâmplat fiului său, spunând:

„Nu-mi pot imagina ce s-a întâmplat. O să ne dăm seama, presupun. Nu putem procesa chiar acum, nu știu. Și-a obținut licența de pilot privat în timp ce se afla la facultate. Cred că a obținut-o când era în al doilea an de facultate. A spus acum câteva săptămâni că nu ar schimba locul cu nimeni din lume. Îi plăcea locul în care se afla.” Potrivit lui Crooks, fiul său are experiență ca instructor de zbor și era calificat să zboare pe orice vreme. El a susținut că moartea fiului său a lăsat familia cu un gol de neocolit. „

Suntem o familie puternică și o familie foarte iubitoare. Dar acest lucru, lasă un gol”, a remarcat el.

Sursa foto: nypost.com

Sursa foto: nypost.com

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: