Vine primăvara în mijlocul iernii! Iată ce anuță ANM
Vine primăvara în mijlocul iernii
Ne aflăm la jumătatea iernii, iar meteorologul ANM, Elena Mateescu, ne anunță că temperaturile de primăvară din această iarnă vor atinge până la 20 de grade C și că zăpada nu-și va face simțită prezența, cel puțin până la sfârșitul lunii ianuarie:
„O vreme în continuare mai caldă decât în mod obşinuit. Dacă în acest sfârşit de săptămână, maximele se vor situa frecvent între 1 până la 10 grade, de săptămâna viitoare este posibil să consemnăm valori mai mari de 15, posibil să ne apropiem de 20 de grade Celsius.
Este posibil ca în partea de sud-est a ţării, aceste valori să fie de interes mai ales în a doua parte a săptămânii viitoare şi să vorbim mai degrabă de o vreme de primăvară decât de iarnă autentică. O iarnă blândă, ne apropiem deja de mijlocul iernii, şi se pare că luna ianuarie, cea mai rece lună a anului şi a iernii în ţara noastră în mod tradiţional, de această dată se va infirma prin faptul că întreaga lună, de la începutul lunii şi până în prezent, a fost o perioadă mult mai caldă decât în mod obişnuit şi, potrivit estimărilor până la sfârşitul lunii, mai ales săptămâna 16-23 ianuarie, va fi caracterizată de abateri termice pozitive mai mari de 6-7 grade Celsius, în special în jumătatea estică a ţării.
Chiar şi ultima săptămână a lunii, 23-30 ianuarie, chiar dacă nu vorbim de abateri atât de mari, 1,5-2 grade C, pentru luna ianuarie reprezintă abateri termice semnificative”, a explicat Elena Mateescu la România TV.
Unde este prezent stratul de zăpadă
Potrivit meteorologului ANM, Elena Mateescu, stratul de zăpadă este prezent, în această iarnă, în zonele de munte:
„În zona montană înaltă, la mai mult de 1500 m, stratul de zăpadă este prezent si la această dată, dar pentru formele mai joase de relief sunt şanse scăzute ca până la sfârşitul lunii să avem strat de zăpadă”, a concluzionat Elena Mateescu în cadrul aceleași emisiuni.






















