Redactia.ro

Cine e fosta soție a lui Dan Șucu, milionarul român care a cumpărat-o pe Genoa, cel mai vechi club din Italia

GALERIE FOTO (5) Camelia, fosta sotie a lui Dan Sucu

Cine e fosta soție a lui Dan Șucu.

Camelia Șucu, una dintre cele mai respectate femei de afaceri din România, continuă să impresioneze prin eleganța și forma fizică impecabilă, chiar și la 58 de ani. Fosta soție a omului de afaceri Dan Șucu a vorbit recent despre rutina care îi asigură atât sănătatea, cât și starea de bine, dezvăluind că disciplina și înțelegerea propriului corp sunt esențiale.

Cine e fosta soție a lui Dan Șucu

Înainte de a deveni un nume de referință în lumea afacerilor, Camelia Șucu a urmat o carieră în medicină. Absolventă a Facultății de Medicină, aceasta a lucrat trei ani într-un spital, însă viața avea să-i ofere o provocare neașteptată în 1993, când a decis să pășească în domeniul afacerilor alături de soțul său de atunci, Dan Șucu.

„Dacă îmi povestește cineva cum funcționează un anumit program închid ochii și îmi dau seama cum se duce, unde se duce, ce stimulează, ce nu stimulează. Da, mă ajută! (n.r. – studiile de medicină) Sunt un om care nu are regrete! Iau tot ce îmi aduce viața și Universul ca fiind experiențe din care trebuie să învăț!

Am terminat 6 ani de facultate, care a fost absolut minunată, am avut profesori superbi, am avut ce învăța, am avut și am în continuare colegi cu care sunt în relații foarte bune. După 3 ani de spital am luat ca o provocare intrarea într-un domeniu total necunoscut în 1993.

Mi-a plăcut ce am făcut și mi-a plăcut că prin ceea ce am făcut am putut să dau înapoi către spitale, către oamenii care aveau nevoie de bani, de aparatură medicală. Prin profiturile pe care le obțineam am reușit să mă întorc către ce este nevoie, către societate și comunitate! Nu am timp de regrete niciodată! Și nu doar din acest punct de vedere, în general!”, a mai adăugat Camelia pentru sursa citată.

Trecerea către lumea afacerilor a fost un salt curajos, dar unul care i-a permis să dea înapoi comunității. Fie că a fost vorba despre donații către spitale sau achiziționarea de aparatură medicală, Camelia Șucu și-a folosit succesul financiar pentru a sprijini societatea.

Dieta care face diferența: „Intermittent fasting” și porții mici

Camelia Șucu nu ascunde faptul că și ea, ca orice altă persoană, a trecut prin momente dificile în lupta cu kilogramele. Cu toate acestea, și-a găsit propriul echilibru, adoptând un stil de viață bazat pe moderație și ascultarea semnalelor corpului.

„Nu știu dacă există un secret! Cred că fiecare dintre noi, la un moment dat, ne cunoaștem corpul ca să știm ce ne face bine și ce nu ne face bine. Am trecut și eu prin nenumărate momente în care nu am mâncat! Când ești mai tânăr te ajută respectivele momente, apoi auzi că ar trebui să mănânci, dar altfel, ca să îți ajuți metabolismul. Pe scurt, nu e niciun secret! Trebuie doar să asculți de specialiști, să vezi ce ți se potrivește ție și să menții ceea ce câștigi ca și fizic! De 2 ani pentru mine funcționează foarte bine acel intermittent fasting de care am auzit foarte mulți. 

Mă ajută, mănânc doar între anumite ore, între 12 și 19. Mănânc porții mici și nu trebuie neapărat să mă abțin de la bunătățile pe care majoritatea le dorim, dulciurile! Însă mănânc în cantități foarte mici, e adevărat!”, a declarat Camelia Șucu pentru Ego.

Această abordare i-a permis să-și păstreze energia și vitalitatea, chiar și în condițiile unui program extrem de solicitant. Femeia de afaceri subliniază importanța consultării specialiștilor și adoptării unei rutine alimentare personalizate, care să răspundă nevoilor fiecăruia.

Camelia Șucu privește înapoi la parcursul său profesional și personal cu satisfacție și fără regrete. Divorțată de Dan Șucu în 2007, după 18 ani de mariaj, aceasta a reușit să-și clădească un imperiu pe cont propriu, devenind un exemplu de succes și independență pentru femeile din România.

Camelia este, de asemenea, o mamă dedicată. Cele două fiice ale sale, Ioana și Cristina, reprezintă cea mai mare mândrie a sa. Relația apropiată cu acestea și implicarea în educația lor au fost întotdeauna priorități pentru femeia de afaceri.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: