Redactia.ro

CCR a decis! Ce hotărâre au luat magistrații

ccr

CCR a decis azi că legea pensiilor speciale este constituțională.

Potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN, Curtea Constituțională a decis că legea pensiilor speciale respectă prevederile Constituției. În aceste condiții, pensiile magistraților pot fi reduse conform noilor reguli.

Decizia ar fi fost luată cu un vot strâns, 6 la 3.

Actul normativ, adoptat anul trecut prin asumarea răspunderii Guvernului, prevede creșterea vârstei de pensionare la 65 de ani. Totodată, cuantumul pensiei nu va mai putea depăși 70% din indemnizația netă încasată în ultima lună de activitate.

Reforma pensiilor magistraților, din nou pe masa CCR

Proiectul privind reforma pensiilor magistraților a revenit miercuri în atenția judecătorilor Curții Constituționale a României (CCR).

CCR a analizat sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție referitoare la noul proiect al Guvernului privind modificarea pensiilor speciale ale magistraților. Potrivit informațiilor, decizia a fost amânată până acum de cinci ori.

Judecătorii constituționali ar putea discuta și solicitarea instanței supreme de sesizare a Curții de Justiție a Uniunii Europene, printr-o întrebare preliminară legată de modificările propuse de Executiv.

La ședința CCR din 16 ianuarie au fost prezenți toți cei nouă judecători, însă s-a decis o nouă amânare pentru a permite studierea unor documente suplimentare, inclusiv o expertiză contabilă extrajudiciară depusă anterior de Înalta Curte.

Două ședințe anterioare nu au putut avea loc după ce patru dintre judecătorii numiți de PSD la CCR – Cristian Deliorga, Gheorghe Stan, Bogdan Licu și Mihai Busuioc – au invocat mai multe motive, inclusiv convocarea la serviciu în zile nelucrătoare și programarea rapidă a ședințelor.

Instanța supremă a anunțat pe 15 ianuarie că a realizat o expertiză „cu ajutorul unui expert contabil”, care ar indica faptul că, prin aplicarea proiectului Guvernului, pensia de serviciu a magistraților ar putea ajunge sub nivelul pensiei calculate pe bază de contributivitate. Documentul a fost transmis judecătorilor CCR.

Noul proiect de modificare a pensiilor magistraților, adoptat de Guvern, prevede creșterea etapizată a vârstei de pensionare la 65 de ani și plafonarea pensiei la maximum 70% din indemnizația netă primită în ultima lună de activitate.

Proiectul a primit aviz negativ din partea Consiliului Superior al Magistraturii. Reprezentanții magistraților au susținut că pensia ar trebui să fie apropiată de nivelul ultimului salariu net încasat, în timp ce premierul Ilie Bolojan a reiterat că aceasta nu poate depăși 70% din ultimul venit net.

Primul proiect de reformă a pensiilor magistraților a fost declarat neconstituțional de CCR pe 20 octombrie, în urma unei sesizări formulate de Înalta Curte de Casație și Justiție. Curtea a motivat atunci că Guvernul nu a solicitat în termenul prevăzut de lege avizul Consiliului Superior al Magistraturii, chiar dacă acesta are caracter consultativ.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: