Polițele RCA ar urma să fie modificate pentru că ele nu corespund normelor sau dezideratelor Uniunii Europene, iar Ministerul Finanțelor deja a luat primele măsuri în acest sens. Totușim există o veste proastă pentru șoferi: prețurile ar putea deveni mai piperate.
Polițele RCA se vor scumpi. Iată de ce
Polițele de asigurare RCA ar putea deveni în curând mai scumpe, pentru că statul vrea să oferă o libertate mai mare asiguratorilor în ceea ce privește cheltuielile incluse în tarife.
Ceea ce se dorește, mai exact, este ca asiguratorii să nu mai aibă acea limită de cheltuieli administrative și de vânzare a poliței de asigurare. Acest lucru se traduce prin faptul că asigurările ar putea deveni mult mai scumpe.
Mai mult, o altă modificare în acest sens este acea că Ministrul Finanțelor a decis abrogarea prevederilor prin care „asiguratul are obligaţia de a informa asigurătorul RCA despre încheierea altor contracte RCA cu alţi asigurători RCA şi poate opta pentru menţinerea în vigoare a unei singure poliţe”.
Ce arată legea despre asigurările RCA
Art. 10. – Prevederi generale
(1) În baza unei prime unice, asigurarea RCA acoperă prejudicii produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie.
(2) Asigurătorul RCA acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse terților prin accidente de vehicule și de tramvaie și pentru cheltuielile făcute de aceștia în procesul civil, în conformitate cu:
a) nivelul impus de legislația statului membru pe teritoriul căruia s-a produs accidentul sau la nivelul legislației din România în cazul în care acesta din urmă este mai mare;
b) nivelul impus de legislația din România, în cazul în care persoanele prejudiciate sunt cetățeni ai unor state membre, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care se aplică Tratatul privind Uniunea Europeană și Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, dacă nu există birou național auto competent pe teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.
(3) Despăgubirile se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu valoarea cea mai mare dintre limita de răspundere prevăzută în legislația aplicabilă, conform prevederilor alin. (2), și cea prevăzută în contractul RCA.
Art. 11. – Riscurile acoperite
(1) Asigurătorul RCA are obligația de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile dovedite suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat.
(2) Fără a se depăși limitele de răspundere prevăzute în contractul RCA, în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (4) și (5) și în condițiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a contractului RCA, asigurătorul RCA acordă despăgubiri în bani pentru:
Reviste (1)
a) vătămări corporale sau deces, inclusiv pentru prejudicii fără caracter patrimonial;
b) prejudicii materiale, inclusiv costuri de radiere și înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparații, dovedite cu acte sau expertiză;
c) costuri privind readucerea vehiculului la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condițiile legii;




















