Lewis Hamilton va concura încă un sezon pentru echipa de Formula 1 Mercedes AMG. După mai multe luni de negocieri, constructorul a anunțat prelungirea contractului. Campionul mondial este cel mai bogat sportiv în activitate din Marea Britanie
Pentru noul sezon, campionul mondial va avea tot o mașină neagră. Pilotul britanic s-a alăturat echipei Mercedes în 2013 şi a câştigat şase din ultimele şapte Campionate Mondiale. Singurul an în care a pierdut titlul a fost în 2016. Atunci, coechipierul său, germanul Nico Rosberg, l-a învins înainte de a-şi anunța retragerea.
„Sunt încântat să încep al nouălea sezon alături de colegii mei de la Mercedes. Echipa noastră a realizat lucruri incredibile împreună şi aşteptăm cu nerăbdare să ducem succesul nostru şi mai departe, în timp ce căutăm continuu să ne îmbunătăţim, atât pe pistă, cât şi în afara ei. Sunt la fel de hotărât să continuăm călătoria pe care am început-o ca să facem sportul cu motor mai divers pentru generaţiile viitoare şi sunt recunoscător că Mercedes a susţinut extrem de mult apelul meu de a aborda această problemă. Sunt mândru să spun că ducem acest efort mai departe anul acesta prin lansarea unei fundaţii dedicate diversităţii şi integrării în sport. Sunt inspirat de tot ceea ce putem construi împreună şi abia aştept să revenim pe pistă în martie”, a declarat Hamilton.
Hamilton vrea al 8-lea titlu
Şeful echipei Mercedes, Toto Wolff, a declarat că negocierile noului contract au fost întârziate din cauza pandemiei de coronavirus. Atât el cât și britanicul au avut COVID – 19 și s-au recuperat în câteva luni. Lewis Hamilton, care a împlinit luna trecută 36 de ani, are ca obiectiv câștigarea celui de-al 8 titlu mondial, un record absolute. Sezonul trecut l-a egalat pe Michael Schumacher, după ce a devenit campion pentru a 7-a oară. Și în acest an, britanicul va face echipă la Mercedes tot cu finlandezul Valtteri Bottas (31 de ani).
„Împreună am decis să extindem relaţia sportivă pentru un alt sezon şi să începem un proiect pe termen lung, de a face următorul pas în angajamentul nostru comun pentru o mai mare diversitate în cadrul sportului nostru”, a afirmat Wolff.
Campionul mondial de Formula 1 este cel mai bogat pilot. De asemenea este cel mai bogat sportiv în activitate din Marea Britanie, cu venituri de peste 224 milioane de lire sterline a reușit să-l depășească pe David Beckham.




















