Redactia.ro

Accident aviatic cumplit în Bahamas. Un avion s-a prăbușit, iar autoritățile investighează tragedia

avion

Un grav accident aviatic a avut loc în Bahamas, unde un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit la scurt timp după decolare, iar toate cele 10 persoane aflate la bord și-au pierdut viața. În aceeași zi, o altă aeronavă aparținând aceleiași companii a întâmpinat probleme tehnice și a fost cuprinsă de flăcări după aterizare.

A doua zi după accident, The Daily Mail a relatat că membrii popularei trupe Da Pond Band au fost identificați drept victime ale prăbușirii.

Avionul s-a prăbușit într-o zonă împădurită

Aeronava companiei Flamingo Air decolase de pe Aeroportul Internațional Lynden Pindling din Nassau și urma să ajungă pe insula San Andros. Din motive care urmează să fie stabilite de anchetatori, avionul s-a prăbușit într-o zonă împădurită din North Andros.

Echipele de intervenție au ajuns rapid la locul accidentului, însă nu au mai putut salva niciuna dintre cele 10 persoane aflate la bord. Toți ocupanții aeronavei și-au pierdut viața.

Autoritățile au deschis o investigație pentru a stabili cauzele tragediei. Până în acest moment, identitatea victimelor nu a fost făcută publică.

Presa locală susține că printre pasageri s-ar fi aflat membri ai formației Da Pond Band și DJ Fresh. Totuși, aceste informații nu au fost confirmate oficial de autorități.

Mesajul premierului din Bahamas

Premierul Bahamas, Philip Brave Davis, a transmis un mesaj de condoleanțe familiilor afectate de tragedie.

„Ne adunăm sub umbra unei mari tristeți. Această zi s-a transformat într-o zi de doliu. Fiecărei familii care a primit vestea devastatoare că cineva drag nu se va mai întoarce acasă îi transmitem cele mai sincere condoleanțe”, a declarat oficialul.

Un al doilea incident în aceeași zi

În aceeași zi, o altă aeronavă operată de Flamingo Air a întâmpinat probleme tehnice în timpul unui zbor către insula Mayaguana.

Potrivit ministrului Energiei și Transporturilor, JoBeth Coleby-Devis, pilotul a decis să revină pe aeroportul din Nassau imediat ce a observat o defecțiune. După aterizare, pasagerii au fost evacuați în siguranță, însă aeronava a fost cuprinsă de flăcări.

În urma celor două incidente produse în aceeași zi, compania Flamingo Air și-a suspendat temporar operațiunile, în timp ce autoritățile desfășoară anchete pentru a stabili cauzele exacte ale accidentului mortal și ale incendiului izbucnit la cea de-a doua aeronavă.

adsmedia.ro - Ad Network
Motocoasa Electrica Cu Acumulator
Cantar Smart Cu Aplicatie
Lampa Solara LED SIKS Cu Telecomanda
Lanterna de cap LED SIKS, Profesionala, Incarcare USB
Ghirlanda Luminoasa Decorativa SIKS
Feliator multifunctional EDAR® manual, 8 setari de grosime, alb/gri
Etichete: