Ioan Crișan, omul de afaceristul asasinat cu bomba la Arad, este înmormântat astăzi. Soția acestuia a angajat o firmă de pază care să asigure protecția familiei, dar și pentru ca amanta afaceristului să nu participe.
Afaceristul asasinat cu bombă la Arad este înmormântat astăzi! Soția a angajat o firmă de pază
Ioan Crișan, bărbatul care a fost ucis într-un mod brutal la Arad, este condus pe ultimul drum, miercuri. Soția omului de afaceri a angajat două firme de pază pentru a se asigura că nu va veni și amanta acestuia la înmormântare.
La înmormântare participă mai multe persoane apropiate ale omului de afaceri din Arad, printre care se numără soția și fiica acestuia. În ceea ce privește ancheta, în acest moment polițiștii și procurorii audiază martori și cunoscuți și verifică toate imaginile surprinse de camerele de supraveghere din zona în care s-a produs explozia.
Anchetatorii iau în calcul posibilitatea ca cel care a detonat acea bombă să fi fost la locul faptei înainte și în timpul exploziei. Această ipoteză este luată în calcul deoarece sistemul de detonare a bombei ar semăna cu un sistem de alarmă la o mașină sau un motor, iar asta înseamnă că ar fi putut fi acționat de la o distanță de maxim 50 de metri.
Amanta afaceristului Ioan Crișan a dispărut
Aurora Ardelean, în vârstă de 53 de ani ar fi dispărut de câteva zile, potrivit surselor Antena 3. Nu se știe încă motivul pentru care a dispărut, însă este posibil ca aceasta să fi ales să se retragă o perioadă pentru a nu mai fi asaltată de jurnaliști.
Amintim faptul că amanta lui Ioan Crișan, afaceristul care a fost ucis în urma unei explozii la Arad s-a aflat la locul accidentului la scurt timp după producerea tragediei și le-a dat declarații anchetatorilor. Spre deosebire de soția omului de afaceri, amanta acestuia avea roluri cheie în două din firmele deținute de afacerist și se pare că era singura care știa ce afaceri avea acesta, relația omului cu soția sa fiind una formală, de văzul lumii.
Aurora Ardelean este contabila firmei omului de afaceri și totodată, consilier local într-o comună apropiată de Arad și mai mult decât atât, mașina în care Ioan Crișan se afla în timpul atentatului nu era pe numele său ci pe numele surorii Aurorei Ardelean.
Apariția Aurorei Ardelean în anchetă este esențială în contextul în care, amanta omului de afaceri ar putea elucida mai multe piste. În ceea ce privește cercul suspecților, în momentul de față, autoritățile au rămas circumspecte în a face supoziții.