Ajutor pentru încălzire 2021. Legea consumatorului vulnerabil, prin care se acordă ajutorul pentru încălzirea locuințelor dat de Guvern, a fost adoptată de Parlament. Actul normativ vine în sprijinul românilor cu venituri mici.
Ajutor pentru încălzire 2021. Aproape 500 de mii de gospodării ar urma să beneficieze de cel mult 500 de lei pe lună necesari petru a-și achita facturile pe perioada sezonului rece.
Ajutor pentru încălzire 2021: cine poate beneficia de banii de la stat
Legea consumatorului vulnerabil, adoptată în Parlament, prevede acordarea unor ajutoare financiare pentru încălzirea locuinței, care pot ajunge până la 500 de lei. Însă sprijinul va fi acordat doar în funcție de nivelul veniturilor solicitanților.
Cu cat venitul este mai mare, cu atat sprijinul statului va fi mai mic. Statul va acorda aceșt sprijin integral, dar nu mai mult decât consumul facturat doar românilor care câștigă sub 200 de lei pe lună.
Limita maximă a veniturilor până la care o persoană poate beneficia de ajutoare pentru încălzire este de 1.386 de lei de persoană în cazul familiilor şi 2.053 de lei în cazul persoanelor singure.
Ajutor pentru încălzire 2021: noi prevederi în legea consumatorului vulnerabil
Legea consumatorului vulnerabil prevede, în plus, și acordarea unor stimulente lunare, deci chiar și în afara sezonului rece, pentru consumul de energie, gaze, combustibil sau lemne. Valoarea acestora variază între 30 și 70 de lei pe lună.
Statul estimeaza ca va sprijini astfel 524 de mii de gospodarii si ca va achita 389 de milioane de lei.
Ministrul Muncii, Raluca Turcan, a declarat recent ca asta inseamna un spirjin in plata facturilor pentru 1 – 5 milioane de oameni. Este vorba de de oameni cu contracte de muncă, persoane aflate în asistenţă socială şi pensionari.
Ajutor pentru încălzire 2021. Cum se acordă banii în funcție de venit
Potrivit proiectului de lege adoptat marți, 7 septembrie 2021, ajutorul pentru încălzire 2021 se acordă în funcţie de venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure, după cum urmează:
• în proporţie de 100% din valoarea de referinţă, dar nu mai mult decât consumul facturat, în situaţia în care venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este de până la 200 lei;
• în proporţie de 90%, când venitul mediu net lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 200,1 lei şi 320 lei;
• în proporţie de 80%, când venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 320,1 lei şi 440 lei;
• în proporţie de 70%, când venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 440,1 lei şi 560 lei;
• în proporţie de 60%, când venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 560,1 lei şi 680 lei;
• în proporţie de 50%, când venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 680,1 lei şi 920 lei;
• în proporţie de 40%, când venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 920,1 lei şi 1040 lei;
• în proporţie de 30%, când venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1040,1 lei şi 1160 lei;
• în proporţie de 20%, când venitul net mediu lunar pe membru de familie sau al persoanei singure este cuprins între 1160,1 lei şi 1280 lei;
• în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar pe membru de familie este cuprins între 1280,1 lei şi 1386 lei;
• în proporţie de 10%, în situaţia în care venitul net mediu lunar al persoanei singure este cuprins între 1280,1 lei şi 2053 lei.
Este bine de știut că venitul mediu net lunar până la care se acordă ajutorul pentru încălzire este de 1386 lei/persoană, în cazul familiei, şi de 2053 lei, în cazul persoanei singure.
Valoarea de referinţă în funcţie de sistemul de încălzire utilizat va fi stabilită de Guvern şi nu va putea fi mai mică de:
• 250 lei/lună, pentru gaze naturale;
• 500 lei/lună, pentru energie electrică;
• 320 lei/lună, pentru combustibili solizi şi/sau petrolieri.
De menționat este că subvenţia va fi decontată direct în preţul facturii. Imediat ce legea va fi promulgată de preşedintele Klaus Iohannis, aceasta ar urma să fie aplicată de la 1 noiembrie 2021.






















