Redactia.ro
Home » Homepage » ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Viorica Dăncilă face o ultimă încercare pentru o dezbatere cu Iohannis

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Viorica Dăncilă face o ultimă încercare pentru o dezbatere cu Iohannis

Viorica Dăncilă

ALEGERI PREZIDENȚIALE 2019. Viorica Dăncilă face o ultimă încercare pentru o dezbatere cu președintele Klaus Iohannis. Prezidențiabilul PSD a făcut apel la o nouă dezbatere, care să se desfășoare în această seară, la Palatul Parlamentului.

Liderul social-democrat a lansat pe Facebook o invitație pentru o dezbatere de ultim moment înaintea încheierii campaniei pentru turul II al alegerilor prezindețiale.

„SCRISOARE DESCHISĂ

Dragi români,

Dragi jurnaliști,

Dragi formatori de opinie,

Indiferent de opțiunea dumneavoastră duminică, cred că sunteți de acord cu toții că felul în care domnul Iohannis a ales să se comporte în toată această perioadă este DE NEACCEPTAT. Nimeni, dar absolut nimeni, nu și-ar fi permis să refuze, fără niciun argument credibil, o dezbatere electorală.

Nimeni nu a înțeles până la acest moment de ce întrebare fuge atât de tare domnul Iohannis. Ce poate să justifice o asemenea atitudine de dispreț și lipsă de reacție la apelul românilor? Ce ne ascunde domnul Iohannis?

Eu, până în ultima clipă, voi insista și voi fi pregătită pentru confruntarea democratică pe care românii o cer și o merită!

Așa că lansez un apel public. Să îl chemăm pe Klaus Iohannis la dezbatere în această seară, începând cu ora 20:00, la Palatul Parlamentului! Echipa mea de campanie deja încearcă să ia legătura cu staff-ul domnului Iohannis pentru a stabili această întâlnire.

PS: Chiar și în ultima zi de campanie, domnul Iohannis le spune românilor, la fel de obsesiv și stupid, că au de ales între dumnealui și PSD. Nu, domnule președinte! Românii au de ales între un om care fuge de întrebări și unul care, în ultimele zile, a răspuns câtorva sute de întrebări venite de la toți jurnaliștii, fără menajamente, fără repetiții, fără regie!”, a scris Viorica Dăncilă pe Facebook.

Prima reacție din PNL după ce Dăncilă l-a invitat pe Iohannis la dezbatere din nou

Klaus Iohannis se va afla vineri la Bacău pentru a vorbi cu oamenii din Moldova.

„Astăzi toată echipa de campanie este la Bacău, agenda președintelui este anunțată de ceva vreme. Există o diferență, ca să răspund direct la apelul doamnei Dăncilă, este o diferență foarte mare între cei 2 candidați. Pe de o parte, avem un candidat Dăncilă și un partid care, fără multă creativitate, au ales, de exemplu, ieri, să plaseze pe surse prin presă o înscenare de vizită în ultim zi de campanie la DNA ca să o victimizeze, astăzi înțeleg că face din nou apel la dezbatere, tot fără pic de imaginație, pentru că președintele a tranșat încă din debutul campaniei acest subiect. Avem un partid și un candidat care aleg să vorbească în conferință de presă, fără oameni lângă ei, pentru că le e frică să se afle în mijlocul mulțimii”, a spus Alina Gorghiu la Digi24.

„De partea cealaltă, un candidat, Klaus Iohannis, președinte al României în prezent și viitor președinte al României care în ultima zi de campanie se adresează românilor direct. Suntem la Bacău, alături de simpatizanți, alături de societatea civilă”, a mai spus Gorghiu.

„Lăsăm la latitudinea electoratului să aprecieze campania de fake news a PSD legată de tăieri de pensii și salarii, introducerea de noi taxe și impozite, lucruri mincinoase, și mesajul constructiv pe care și astăzi Klaus Iohannis îl va avea în Moldova”, a continuat ea.

 

adsmedia.ro - Ad Network
Mini Narghilea , Tigare electronica Tip Fume Vapes SIKS
Mini Narghilea Electronica Tip Fume Vapes
Kit Banda Led RGB SIKS
Difuzor de aromaterapie si purificator aer SIKS...
Banda dubla adeziva SIKS®, nu lasa urme pe pereti, reutilizabila
Instalatie De Craciun SIKS, Liniara 24 M, 300 LED -uri, Cu 8 jocuri de lumini
Etichete: